Pe aceeași temă
Expert Forum și Funky Citizens vor pune la dispoziția alegătorilor din țară și străinătate, precum și observatorilor acreditați un serviciu de informare și consultanță juridică în timpul celui de-al doilea tur de scrutin, pe 15 și 16 noiembrie 2014. Vom oferi asistență de specialitate legată de procedurile de votare, mijloacele de sesizare și contestare a neregulilor sau reclamare a infracțiunilor electorale și vom asista alegătorii în situația în care vor avea dificultăți în a-și exercita drepturile electorale.
Vom pune la dispoziția alegătorilor următoarele mijloace de comunicare:
Telefonul alegătorului
Orange: 0756.459.194
Vodafone: 0720.273.334
Digi: 0770.332.065
Skype ID: votcorect
Formular sesizări și informații despre vot: www.expertforum.ro și www.funkycitizens.ro
Facebook: www.facebook.com/ExpertForum şi www.facebook.com/funkycitizens
Serviciul telefonic va funcționa între orele 15 și 20 în data de 15 noiembrie, respectiv 6 – 22 în data de 16 noiembrie, ziua alegerilor și este gratuit, implicând doar costurile standard ale apelurilor, taxate de către operatorii de telefonie. Paginile web și Facebook vor include informații generale, precum și întrebări frecvente legate de ziua alegerilor.
Cele două organizații au fost implicate în monitorizarea procesului electoral și au intervenit în mai multe rânduri pe lângă autoritățile de management electoral pentru buna organizare a alegerilor. Ne arătăm în continuare susținerea pentru alegători și pentru organizațiile neguvernamentale care acreditează
observatori interni, pornind de la principiul transparenței, accesibilității și egalității procesului electoral.
Invităm toți cetățenii care consideră că drepturile le-au fost încălcate, au identificat probleme sau nereguli legate de organizarea votului, au nevoie de clarificări legate de legislație sau regulile de desfășurare a procesului electoral să ne contacteze de îndată. De asemenea, așteptăm propunerile alegătorilor legate de optimizarea procesului de vot și organizarea alegerilor.
Mai multe detalii despre activitatea Expert Forum la alegerile prezidențiale pot fi urmărite aici.
Afisul campaniei aici.
Contact
Septimius Pârvu, Expert Forum, [email protected] | 0737.748.667
Elena Calistru, Funky Citizens, [email protected]