Explozia de la depozitul de deșeuri din Popești Leordeni : 11 răniți, din care 5 cu arsuri grave

Laurentiu Gheorghe | 23.07.2021

În urma exploziei, șapte persoane au fost transportate la spital, dintre care una intoxicată cu fum. Cinci persoane au suferit arsuri grave fiind în prezent intubate.

Pe aceeași temă

Ministerul Sănătății a anunțat că, dintre pacienții intubați, 2 persoane au fost transportate la Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni și alte 3 persoane la Spitalul de Urgență Floreasca.

La Spitalul de Urgență Sf. Ioan au fost transportate alte 2 victime, dintre care una cu arsuri minore și una intoxicație de fum.

4 persoane care acuzau probleme respiratorii au fost evaluate la fața locului și au refuzat transportul la spital.

După ce pacienții sunt stabilizați și evaluați la Unitatea Funcțională de Arși Floreasca și la Unitatea Funcțională Bagdasar-Arseni, specialiștii vor decide abordarea terapeutică și, în funcție de situația pacienților, aplică prevederile Ordinului ministrului Sănătății 2063/2020, precizează ministerul. Este vorba despre întrunirea comisiei de specialitate în vederea transferului în centre de arși din străinătate.

În acest moment, prioritatea echipelor medicale o reprezintă stabilizarea și evaluarea pacienților în vederea stabilirii conduitei terapeutice și a oportunității transferului, mai precizează Ministerul Sănătății.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22