Familia Iohannis cere strămutarea procesului în care contestă pierderea unei case

Iulian Popescu | 18.01.2016

Soții Klaus și Carmen Iohannis au contestat decizia prin care au pierdut o casă și au cerut la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) strămutarea procesului privind anularea sentinței deoarece presiunile mass-media ar fi afectat imparțialitate judecătorilor de la Brașov.

Pe aceeași temă

 

Termenul următor al acestui proces de contestare a sentinței a fost stabilit de Curtea de Apel București pentru 25 ianuarie, dar soții Iohannis au făcut și o cerere de strămutare care se va judeca pe 17 februarie, scrie Gândul.

 

Din cauza programărilor, familia Iohannis a cerut ICCJ judecarea mai rapidă a strămutării, însă Curtea Supremă le-a respins solicitarea.

 

Potrivit presei locale, Iohannis reclamă în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Braşov nu îndeplinesc condiţia de independenţă şi imparţialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul.

 

Astfel, în urma articolelor apărute în presă, Carmen şi Klaus Iohannis susţin că pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puţin la nivel de aparenţă, imparţialitatea judecătorilor.

 

***

 

Anul trecut, Tribunalul Brasov a anulat contractul de vanzare-cumparare a unui imobil din centrul orasului, iar recursul formulat de familia primarului de la acel moment a mentinut aceasta decizie.

 

Imobilul din centrul Sibiului, situat pe strada Nicolae Balcescu, nr. 29, este trecut in declaratia de avere a lui Iohannis ca avand o suprafata de 166 de mp si a facut parte din averea sotilor Maria si Eliseu Ghenea, nascuti in comuna Porumbacu de Jos. Dupa decesul acestora, in anii 70, averea le-a trecut in proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care a decedat cativa ani mai tarziu, fara a avea copii.

 

Prin urmare, si casa de pe strada  Nicolae Balcescu din Sibiu a trecut in proprietatea Statului Roman. In 1997, imobilul din centrul Sibiului a fost cumparat de chiriasi.

 

Doi ani mai tarziu, contractele de vanzare-cumparare ale acestor fosti chiriasi au fost anulate de instanta, la cererea lui Ioan Bastea, care a aratat ca este fiul lui Nicolae Bastea, nepot al sotilor Ghenea.

 

Dupa anularea acestor contracte, casa ajunge in proprietatea familiei Iohannis, care cumpara si partile de proprietate ale urmasilor lui Nicolae Bastea. Fostii chiriasi, ramasi fara locuinte, pornesc procese pentru anularea actelor care au dus la noua stare de fapt.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22