Fane Căpăţână, judecat într-un nou dosar, după ce s-a dat drept poliţist de la Antidrog

D.g. | 04.02.2014

Pe aceeași temă

Interlopul Fane Căpăţână a fost trimis în judecată într-un nou dosar, pentru înşelăciune, uzurpare de calităţi oficiale şi uz de fals, după ce s-a dat drept poliţist de la Antidrog, el fiind deferit justiţiei, din acest motiv, şi în altă cauză, informeaza Mediafax.

Potrivit anchetatorilor, la 28 decembrie 2013, Ştefan Dinu, zis Fane Căpăţână, aflat în parcarea Complexului Comercial "Dragonul Roşu", a abordat o persoană căreia i s-a recomandat ca fiind poliţist din structurile Antidrog, arătând o legitimaţie falsă. "În acest context, inculpatul i-a solicitat părţii vătămate C. M. C. să-i arate antebraţele pentru a verifica 'dacă se droghează', cerându-i, totodată, să scoată din buzunare bunurile pe care le avea asupra sa, ocazie cu care i-a sustras suma de 800 de lei", se arată într-un comunicat de marţi al Parchetului general.

La 9 ianuarie 2014, Fane Căpăţână a furat 60 de lei de la o altă persoană, abordată tot din postura de "poliţist", în incinta complexului "Dragonul Roşu". De această dată, interlopul i-a pretins victimei că trebuie controleze sumele de bani pe care aceasta le strângea pentru o asociaţie umanitară.

Dosarul va fi judecat de Judecătoria Cornetu, cu inculpatul în stare de arest preventiv.

La sfârşitul lunii ianuarie, Fane Căpăţână a fost trimis în judecată şi de procurorii Judecătoriei Sectorului 4, pentru uzurparea de calităţi oficiale şi furt calificat, tot din "postura" de poliţist la Antidrog.

În acest dosar, interlopul este acuzat că la 12 octombrie 2013, în zona Autogării Filaret din Bucureşti, a mers la un autoturism şi i-a spus şoferului că este poliţist de la Antidrog şi că trebuie să-i controleze maşina. Pentru a fi şi mai convingător, interlopul a arătat o legitimaţie falsă, iar apoi, cu ocazia "controlului", a furat de la şofer 100 de euro şi cartea de identitate.

La 6 martie 2013, Fane Căpăţână a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Bistriţa, unde ispăşea o pedeapsă de şapte ani pentru înşelăciune.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22