Pe aceeași temă
Fostul secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor Constantin Fecioru a fost plasat în arest la domiciliu, în dosarul de corupție în care DNA a calculat un prejudiciu de 1,1 milioane de lei adus Poștei Române prin distribuirea corespondenţei fără încasarea preţului serviciului.
Decizia a fost luată miercuri de Tribunalul Municipiului București și poate fi contestată la Curtea de Apel București.
Procurorii DNA l-au retinut, marti, pentru 24 de ore, pe fostul secretar de stat in Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Marius Constantin Fecioru, suspectat de instigare la abuz in serviciu, complicitate la trafic de influenta si constituire de grup infractional organizat, fapte presupus savarsite intre 2011 si 2012.
Potrivit anchetatorilor, de serviciile presupusului grup infractional ar fi beneficiat si ministrul Comunicatiilor de la acel moment, Valerian Vreme, despre care DNA spune ca ar fi trimis pe cheltuiala Postei felicitari alegatorilor. Vreme este deja urmarit penal in dosarul “Microsoft”.