Federaţia Sindicatelor din Educaţie `Spiru Haret`: Liderii partidelor să spună dacă mai susţin învăţământul obligatoriu gratuit

F.m. | 17.01.2014

Pe aceeași temă

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” spune că este nevoie de o dezbatere publică naţională pe articolele privind educaţia din viitoarea Constituţie, iar liderii partidelor trebuie să spună deschis dacă mai susţin sau nu ca învăţământul obligatoriu să fie gratuit.

Federația „Spiru Haret” arată, în scrisoarea deschisă adresată premierului şi ministrului Educaţiei, că, dincolo de gravitatea cazului de la Şcoala nr. 10 „Maria Rosetti”, problema subfinanţării învăţământului rămâne, informează Mediafax

„Aceasta nu este de ieri, de azi. Fiecare Guvern post-decembrist a încercat, pe diverse căi, să ascundă sărăcia din educaţie. Cu toate că articolul 32 alin. (4) din Constituţia României prevede că "învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii", atât cadrele didactice, cât şi părinţii "cotizează" prin diferite metode la "bunăstarea" sistemului. De la banala cretă, care lipseşte cu desăvârşire, şi până la mobilierul şcolar, în multe cazuri, toate sunt suportate - legal sau ilegal - de către părinţi şi cadre didactice. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu articolul din Legea Educaţiei Naţionale, care prevede că învăţământului i se alocă anual minim 6% din PIB”, se arată în documentul transmis premierului Victor Ponta şi ministrului Remus Pricopie.

FSE „Spiru Haret„ consideră că, în contextul discuţiilor privind noua Constituţie, este nevoie de o dezbatere publică naţională şi pe articolele privind educaţia, iar liderii partidelor, indiferent de coloratură şi orientare, trebuie să spună deschis dacă mai susţin sau nu ca învăţământul obligatoriu să fie gratuit.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" susţine că o ţară democratică trebuie să investească în învăţământ şi să asigure şanse egale la educaţie tuturor copiilor. Acest lucru, transpus în lege, înseamnă alocarea de fonduri pentru educaţie, care să acopere toate necesităţile unităţilor de învăţământ”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Sindicaliştii spun că primii interesaţi de bunul mers al învăţământului ar trebui să fie părinţii, care, prin plata impozitelor şi a altor dări către stat, plătesc deja pentru educarea copiilor lor, astfel că nu ar trebui să mai susţină financiar unitatea de învăţământ prin fondul clasei/şcolii.

FSE „Spiru Haret” apreciază că trebuie reconsiderat nivelul costului standard per elev/preşcolar şi adoptate în regim de urgenţă Codul de etică şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Potrivit sindicaliștilor, este obligatorie alocarea resurselor financiare necesare desfăşurării în condiţii optime a întregii activităţi de la nivelul unităţilor de învăţământ, astfel încât contribuţiile financiare ale salariaţilor şi părinţilor să fie excluse.

Sursa: Mediafax.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22