Pe aceeași temă
Imaginile au fost surprinse pe 20 iulie în Piaţa Unirii din Capitală, când poliţiştii de la Brigada Rutieră organizaseră o acţiune pentru descurajarea traversărilor ilegale.
În filmarea care durează peste zece minute se aude cum femeia, de aproximativ 50 de ani, începe să strige "Criminalii”, "Vi se pare normal?” şi le cere celor doi agenţi aflaţi iniţial acolo să îi dea drumul. Unul dintre poliţişti începe procedura de încătuşare, timp în care femeia începe să ţipe şi mai tare.
Numărul curioşilor antrenaţi de ţipetele femeii creşte, iar oamenii se adună în preajma echipajelor de poliţie. Şi numărul poliţiştilor începe să crească, iar femeia începe să strige: "Ăsta e sistem de apărare?”.
O altă femeie venită şi ea în mijlocul intersecţiei le spune poliţiştilor: "Nu vedeţi că e amărâtă? Alerga şi ea acasă!”. O poliţistă tânără încearcă să-i explice femeii că nu va fi încătuşată dacă încetează să vocifereze şi îi convinge pe colegii ei să renunţe la cătuşe. Femeia care traversase neregulamentar se ridică şi încearcă să scape, fără succes însă. După câteva minute de parlamentări, femeia refuză să se legitimeze şi să meargă la poliţie aşa că este, din nou, încătuşată.
"Pe parcursul acţiunii a fost observată şi o femeie, angajată în traversarea şoselei fără a respecta regulile privind traversarea, iar în momentul în care poliţiştii rutieri i-au solicitat să se legitimeze în vederea aplicării sancţiunii contravenţionale, aceasta a avut un comportament recalcitrant şi de natură a tulbura ordinea şi liniştea publică, refuzând în mod repetat să se legitimeze. Poliţiştii rutieri au procedat la imobilizarea persoanei, aceasta fiind ulterior condusă la subunitatea de poliţie, pentru identificare”, arată Poliţia Capitalei într-un comunicat remis agenţiei News.ro.
În timpul acţiunii au fost aplicate 144 de amenzi pietonilor care au traversat neregulamentar prin zona respectivă. Intersecţia bulevardelor Unirii şi Regina Maria este considerată punct negru al accidentelor de circulaţie în care sunt implicaţi pietoni.
"Precizăm că traversarea pietonilor prin loc nepermis constituie principala cauză a accidentelor rutiere soldate cu rănirea ori decesul persoanelor în municipiul Bucureşti”, mai arată Poliţia Capitalei.