Pe aceeași temă
"Cred că singura soluţie pentru România este forţa străzii. Ceea ce se petrece în ultima perioadă este un circ fără pâine. Spun că unica soluţie este ieşirea oamenilor în stradă, pentru că Traian Băsescu şi Emil Boc vor acum să ţină sub papuc şi Parlamentul României. Ei vor să nu mai existe nimeni care să aibă altă poziţie", a precizat Fenechiu.
Întrebat dacă afirmaţia că singura soluţie o reprezintă ieşirea românilor în stradă nu poate fi considerată o incitare a oamenilor, Relu Fenechiu a răspuns: "Ba da, sună a incitare, dar îmi asum acest lucru". "Dacă nu scăpăm acum de ei, ne vor termina ei pe toţi", a mai spus liderul liberal Relu Fenechiu.
El a adăugat că moţiunea de cenzură care se va dezbate, marţi, în Parlament, are şanse minime să fie adoptată întrucât aleşii PDL, UDMR, UNPR şi cei independenţi au fost chemaţi la ordine, om cu om, şi li s-a dat tot ce au avut nevoie.
"E de domeniul fantasticului, dar azi (luni - n.r.) parlamentarilor puterii li s-au dat pixuri speciale cu mine de culori diferite, pentru ca ulterior să li se verifice votul. Nu se va întâmpla nimic mâine (marţi - n.r.), sunt sceptic că moţiunea va trece", a afirmat Fenechiu.