Pe aceeași temă
Taxa de acces în București va consta într-o vinietă în valoare de 10 lei/zi sau 1.900 lei/an pentru toate mașinile care nu sunt înmatriculate în București sau Ilfov.
De asemenea, toate autovehiculele cu grad mare de poluare, Non Euro, Euro 1, Euro 2, indiferent unde sunt înmatriculate nu vor mai avea voie să circule în centrul Capitalei.
Pentru autovehicule din țară precum și înmatriculate în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, cu normă de poluare Euro 3, accesul este permis numai în urmă achiziţionării unei viniete electronice de tip Oxigen-C (adică Centru) adică 75 de lei/luna și 900 lei pe an.
Va fi montat si un sistem de monitorizare video, pentru a fi identificati si sanctionati soferii care incalca legea. Amenzile propuse sunt de minim 1.500 de lei si maximum 2.000 de lei.
„Concret, vom introduce vinieta electronică pentru circulația rutieră pe drumurile publice din București. Prima categorie: pentru autoturismele înmatriculate în alte orașe sau state care tranzitează capitală, se va achiziționa vinieta electronică Oxigen-B (București) de acces pentru o zi care va costă 10 lei, iar pentru un an 1.900 lei. Dacă autoturismele înmatriculate în alte orașe sau țări sunt și cu grad ridicat de poluare, adică Non euro, Euro 1, Euro 2 vor fi complet interzise în Centrul Capitalei (pe care îl voi defini). Excepție fac doar mașinile din județul Ilfov unde în cea mai mare parte locuiesc tot bucureșteni și reprezintă zona metropolitan a Capitalei. Pentru autovehicule din țară precum și înmatriculate în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, cu normă de poluare Euro 3, accesul este permis numai în urmă achiziţionării unei viniete electronice de tip Oxigen-C (adică Centru) adică 75 de lei/luna și 900 lei pe an. A două măsură se referă la autoturismele înmatriculate în București și Ilfov, cu grad mare de poluare: Non Euro, Euro 1, Euro 2, care, ca și cele înmatriculate în alte orașe sau state, vor fi interzise în Zona Centrală a capitalei care, de altfel, suferă cel mai mult din cauza poluării intense”, a declarat Gabriela Firea.
Cele cu norma de poluare Euro 3,4 5 si 6, hibride sau electrice au acces pe toate drumurile din București.
Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ta Victoriei - bd. Iancu de Hunedoara - şos. Ștefan cel Mare - str. Polonă - str. Mihai Eminescu - str. Traian - /bd. Nerva Traian - bd. Gheorghe Șincai - str. Lânăriei - Calea Şerban Vodă - bd. Mărășești - str. Mitropolit Nifon - bd. Libertății - Calea 13 Septembrie - str. Izvor – str. B.P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan - str. Berzei - str. Buzești - P-ta Victoriei, inclusiv limitele acestuia.
Sunt exceptate de la plata vinietei câteva categorii de autovehicule care aparțin serviciilor publice comunitare, pentru situații de urgență, ambulanța, SMURD, pompieri ece, plus altele prevazute de legislația de specialitate, care se regăsesc în proiectul aflat în dezbatere publică.
Proiectul se va afla în dezbatere publică 45 de zile, iar la finalul lunii septembrie va fi supus aprobării CGMB.
"Nu doresc sa ma inscriu si eu in categoria celor inconstienti care nu realizeaza care e pericolul pentru populatie", a spus Firea, in conferinta de presa.