Pe aceeași temă
Executivul se află într-o situație inedită, în imposibilitate de a mai face ședințe de guvern după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat remanierea cerută de premierul Viorica Dăncilă. După ce ALDE s-a retras de la guvernare, încă trei ministere au rămas fără titulari, adăugându-se la numărul celor care erau văduvite de conducători, fie pentru că titularii demisionaseră, fie fuseseră demiși.
Gabriela Firea, vicepreședinte PSD, aflată în acest weekend la malul mării, Mamaia, la ședința CEx a social-democraților s-a arătat îngrijorată de faptul că din cauză că nu vor mai putea fi ținute ședințe de guvern, angajații și pensionarii sunt în situația de a nu-și mai primi salariile și pensiile.
„Suntem îngrijorați și ar fi hilar să spunem că nu s-a întâmplat nimic. Mi-aș dori ca cei care iau decizii importante pentru țară, președinte, premier, parlamentari, să se gândească, în primul rând, la români. Ce ar însemna o țară intrată în criză guvernamentală? Doamne ferește de o catastrofă! Eu nu cred că președintele va lăsa o țară cu un guvern intrat în criză, fără posibilitatea de a face ședință de guvern. Românii trebuie să știe că nu își vor mai lua salariile, pensiile, instituțiile nu vor mai funcționa. Fiecare ia decizii nu în funcție de nevoile românilor, ci de campania prezidențială. Toți actorii politici trebuie să dea dovadă de responsabilitate.”, a declarat Gabriela Firea, înaintea întâlnirii social-democraților de la malul mării.
CEx al PSD pentru rămânerea la guvernare
Liderii social-democrați sau reunit, sâmbătă, la Mamaia, în ședința Comitetului Executiv al partidului pentru a discuta situaţia ministerelor lăsate libere după plecarea ALDE de la guvernare. Ședința va fi urmată de întâlnirea deputaţilor şi senatorilor PSD cu conducerea partidului, în condițiile în care premierul și liderul PSD, Viorica Dăncilă, ar trebui să meargă în Parlament pentru a cere aprobarea pentru noua formulă guvernamentală.
Aflată pe litoral, în campanie electorală pentru prezidențiale, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat vineri, la finalul Conferinţei Judeţene a PSD Constanţa, că la reuniunea CEx al PSD de sâmbătă se va face o analiză a portofoliilor şi a paşilor pentru perioada următoare.
„Ne vom replia şi vom continua lupta. Pe toţi cei care acum vin şi ne dau sugestii să plecăm de la guvernare eu îi sfătuiesc să-şi ţină sugestiile pentru propriul partid - noi nu ne uităm în ograda altuia - şi să ne lase pe noi să ne organizăm şi să vedem care sunt cele mai bune soluţii pentru România şi pentru români", a spus premierul, citat de Agerpres.
Dăncilă de vina pe Iohannis că-i pune bețe-n roate
În CEx va fi analizată şi situaţia ministerelor rămase libere după demisia ALDE din Guvern. Viorica Dăncilă a afirmat vineri că nu a înţeles de ce preşedintele a respins cinci propuneri de miniştri care sunt persoane foarte bine pregătite şi apreciate profesional şi a anunţat că îi va telefona lui Klaus Iohannis pentru a vedea care este opinia sa legată de activitatea Guvernului.
Întrebată ce va face cu şefia Senatului, dar şi cu ministerele libere lăsate de ALDE, liderul PSD a răspuns că o decizie va fi luată în forurile statutare ale partidului. "Vom face o analiză în cadrul Comitetului Executiv de mâine. Bineînţeles că această decizie nu vreau s-o iau eu, este foarte bine ca deciziile să le luăm în forurile statutare, să ascult opinia fiecărui coleg, fiecărei colege, apoi să vedem care va fi decizia. Ministerele lăsate de ALDE sunt vacante, vom vedea ce decizie vom lua în cadrul CExN al PSD. Sunt persoane care nu au înţeles acest refuz din partea preşedintelui. Nici noi nu am înţeles de ce persoane care sunt bine pregătite profesional, care sunt foarte apreciate au fost respinse de preşedinte. Mai mult, am văzut că într-o ţară pe care domnul preşedinte o vrea o ţară normală avem o respingere a cinci propuneri de miniştri, ceea ce cred că nu înseamnă normalitate. Vom discuta mâine despre fiecare minister în parte, despre miniştri, despre paşii pe care vrem să-i facem în perioada următoare, vom avea discuţii despre fiecare domeniu în parte", a precizat premierul.
Parlamentari ALDE, momiți să treacă la PSD
Dăncilă a susţinut că există parlamentari ALDE care ar putea fi cooptați în guvern dacă vor trece la PSD și vor asigura continuitatea guvernării, și că deja se poartă discuții cu aceștia:
„Am discutat nu numai cu parlamentarii ALDE, am prieteni în ALDE pe care îi respect şi care aveau îndoieli referitor la această ruptură de PSD. Vom vedea, nimeni nu obligă pe nimeni. Eu sincer m-aş bucura dacă dintre colegii noştri şi partenerii noştri de doi ani şi jumătate s-ar întoarce şi am putea să construim împreună. Am făcut foarte multe lucruri bune împreună şi cred că este de datoria noastră să dăm dovadă de responsabilitate şi să continuăm aceste lucruri bune pentru români şi România", a spus preşedintele PSD.