Pe aceeași temă
Primarul general al Capitalei, Gabriela Vrânceanu Firea, se numără printre persoanele care au fost invitate de președintele Klaus Iohannis să asiste la festivitățile dedicate Zilei Naționale a României, a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt al Președinției, Mădălina Dobrovolschi, ca răspuns la întrebarea ziarului România Liberă.
Dupa ce Administratia Prezidentiala a anuntat, intr-o conferinta de presa ca nu a invitat la ceremoniile de Ziua Nationala persoane cu probleme penale, printre care se numara Ponta, Dragnea si Tariceanu, Gabriela Firea s-a victimizat la Romania TV ca nici ea nu a fost invitata la evenimente. Falsa dezbatere s-a soldat cu o critica a prestatiei a sefului statului Klaus Iohannis si cu o pledoarie in baneficiul propriei imagini, Firea sustinand ca, in calitate de primar general al Capitalei, dacă nu s-ar fi implicat "zi şi noapte, Arcul de Triumf nu era deschis".
"Nu am fost invitată la parada militară şi nici la recepţie. Eu ştiu că nu am probleme penale. Dacă cineva ştie că am, să spună public. Dacă nu e respectat omul, măcar să fie respectată instituţia. Nu mă duc cu forţa. Vreţi să mă autoinvit? Dacă nu mă implicam zi şi noapte, Arcul de Triumf nu era deschis. Se ţinea tot în Parcul Carol. Ministrul Apărării mi-a trimis invitaţie în nume personal. Nu mă pot duce. Ca bună româncă ce sunt, voi participa la evenimentele din Bucureşti de ziua naţională. Au lovit în imaginea preşedintelui, iar preşedintele nu va avea o imagine bună în ochii românilor. E trist ce a făcut preşedintele. Nu trebuie să intinăm ce au făcut predecesorii noştri. Nu cred că de Ziua Națională este momentul să ne împărțim între buni și răi, (...) oameni integri sau neintegri, oameni înalți și scunzi, slabi sau grași, blonzi și bruneți. Cred că de Ziua Națională trebuie să ne bucurăm cu toții", a spus Gabriela Firea la Romania TV.
***
Persoanele ”cu probleme penale” nu vor fi invitate la parada militară care va fi organizată de Ziua Naţională a României la Arcul de Triumf şi nici la recepţia organizată de şeful statului la Palatul Cotroceni, a anunțat, joi, purtătoarea de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, într-o conferință de presă.
”Am văzut că există tot felul de discuţii în spaţiul public referitoare la acest subiect şi ţin să precizez încă de la început faptul că nu voi face referire la anumite persoane, nu voi face referire la anumite nume, pentru că nu despre asta este vorba. Este vorba despre nişte criterii care au stat la baza întocmirii listei cu invitaţi şi nu pot şi nici nu vreau să vă ascund faptul că în constituirea acestor criterii care au fost luate în calcul bineînţeles că în primul rând este vorba despre criteriul ca acea persoană să deţină o funcţie în stat, dar să şi respecte nişte criterii de integritate, iar aici vorbim despre inexistenţa unor probleme penale”, a declarat Mădălina Dobrovolschi intr-o conferinta de presa.