Firea, umilită în PSD: Am vrut să fac un bine pentru partid. Dragoste cu forța nu se poate

Laurentiu Gheorghe | 23.07.2019

Conducerea PSD s-a reunit azi pentru a decide candidatul la alegerile prezidențiale. Viorica Dăncilă este de departe marea favorită a baronilor locali, Firea pierzând orice șansă să mai fie nominalizată.

Pe aceeași temă

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a vrut să intre în cursa pentru prezidențiale, dar nu poate să le impună colegilor din PSD s-o susțină, iar „bine cu forţa nu se poate face“, a declarat Firea înaintea ședinței Comitetului Executiv.

În schimb, Viorica Dăncilă, care până acum nu s-a exprimat clar că își dorește să candideze la prezidențiale, dar că o va face „dacă partidul i-o cere”, este cea care se bucură de susținerea baronilor locali din CEx. Chiar înainte să intre în sala unde s-au adunat liderii PSD, premierul n-a vrut să spună dacă își anunță candidatura: „Vedem ce spun colegii”.

Pentru ambițiosul primar al Capitalei, Gabriela Firea, pierderea cursei interne pentru desemnarea candidatului la prezidențiale înseamnă cel mai probabil începutul sfârșitului carierei politice. Chiar i s-a spus din PSD că cel mai indicat ar fi să se mai în spate.

Lideri ai PSD i-au cerut lui Firea să se retragă din cursa pentru prezidenţiale, pentru că ar fi mai înţelept aşa. De exemplu, liderul PSD Sector 5, Daniel Florea, a precizat că PSD trebuie să arate echilibru şi unitate, fiind necesare încetarea disputelor interne. La fel și Dumitru Buzatu, influentul baron de Vaslui.

„Bine cu forţa nu se poate face. Am vrut să fac un bine pentru partid, dacă colegii mei nu acceptă această variantă nu pot decât să accept votul de la CEx. Eu voi spune colegilor mei cum văd eu lucrurile şi care sunt atuurile mele. Fireşte, normal ar fi fost să avem o alianţă cu ALDE şi pro România. Eu nu pot să impun ceva colegilor mei. Dacă ei nu cred acum în această variantă, şi ei îşi vor asuma rezultaul votului la alegerile prezidenţiale”, a declarat Gabriela Firea.

Traian Băsescu, este mult mai dur și direct și prevede sfârșitul carierei politice al Gabrielei Firea. Fostul președinte al României spune că dezastrul din București nu îi aduce niciun avantaj Gabrielei Firea în cursa pentru Cotroceni, ba o face mult mai vulnerabilă.

„Gabriela Firea va rămâne pe toată perioada campaniei pusă în cuier de Dăncilă şi va da din mănuţe şi din guriţă”, a mai spus Băsescu.

„Pesediștii o vor vota pe Dăncilă. Este tipul de politician care le place, conciliant, împăciuitor și care mulțumește pe toata lumea din vorbe(...) Asta nu înseamnă că va intra in turul doi. Problema PSD este că nu are lider. Să nu credeți că doamna Firea ar tracta cumva PSD-UL, nu ar mobiliza PSD, pentru că se bucură de destula antipatie pentru ca opoziția să primească țintele de care are nevoie(...) Nu a făcut nimic în București. A dat bani pentru publicitate și a creat niște companii fantomă. Nu a făcut nimic cu buget de peste un miliard de euro în fiecare an. Este mult mai vulnerabilă decât doamna Dăncilă”, a spus Traian Băsescu la Realitatea Tv.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22