Pe aceeași temă
ANAF a aplicat 6 sancțiuni în valoare de 140.000 de lei, IGSU a aplicat benzinăriilor amenzi de 750.000 de lei, în timp ce sancțiunile aplicate de ANPC au ajuns până acum la nivelul de 950.000 de lei.
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat vineri la finalul ședinței de Guvern, rezultatele preliminare ale controalelor demarate până acum de ANPC, ANAF ori IGSU la benzinării după creșterea nejustificată a prețurilor la carburanți.
"ANPC a finalizat până astăzi verificari la peste 90 de stații de distribuție a carburanților la care se adaugă și sediul central al unei companii care are în coordonare 215 stații în total. Nivelul amenzilor aplicate până acum se ridică la 950.000 de lei.", a declarat Dan Cărbunaru.
Pe lângă aceste sanctiuni au fost date și 10 avertismente, 3 măsuri complementare de oprire temporară a prestărilor de servicii, 4 decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte.
Acesta a amintit și ordinul ANPC de încetare a practicilor comerciale incorecte, un ordin adresat unei companii din Romania, care a fost amendată cu cea mai mare amendă pe care o poate da ANPC, respectiv 100.000 de lei.
Compania amendată cu 100.000 de lei în urma scandalului privind prețul benzinei este MOL.
Sancțiunile ANAF: Amenzi de 140.000 lei, confiscări de bani și suspendări de activitate
Cărbunaru a prezentat apoi sancțiunile aplicate de Fisc.
"ANAF a aplicat deja 6 sancțiuni contravenționale în sumă de 140.000 de lei, la care se adaugă măsura confiscării pentru suma de 1250 de lei și suspendarea pentru 30 de zile în cazul unui punct de lucru. Este vorba de un punct de lucru din Satu Mare unde au fost dispuse amenzi de 100.000 de lei și a fost luată măsura suspendării activității pentru o perioadă de o lună.", a spus acesta.
Într-un alt punct de lucru din județul Sibiu s-a dispus de asemenea amendă de 1.000 de lei și a fost confiscată o sumă de bani. La un alt pucnt de lucru din județul Timiș a fost aplicată amendă de 19.000 lei. Același lucru s-a întâmplat în Botoșani unde s-a dat amendă de 19.000 lei și s-a confiscat o sumă de bani. Sancțiune s-a dat și la un punct de lucru în Otopeni unde s-a confiscat și o sumă de bani.