Fiul lui Dăncilă, consilier al președintelui Curții de Conturi. În cărți, să devină secretar general

Dora Vulcan | 01.07.2019

Absolvent al unei universități neacreditate ani de zile, fiul lui Dăncilă a ajuns consilier al președintelui Curții de Conturi, unde a fost angajat la o săptămână după ce mama lui a fost numită premier.

Pe aceeași temă

Victor Florin Dăncilă, fiul premierului Viorica Dăncilă, a mai avansat un pas în carieră, ajungând consilierul președintelui Curții de Conturi, Mihai Busuioc. El a fost angajat în instituție la o săptămână după ce mama sa a ajuns premier, pe post de consilier al lui Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, care este vicepreședinte al Autorității de audit, scrie G4Media.ro.

Mai mult, Busuioc ar fi notificat deja Agenția Națională a Funcționarilor Publici că intenționează să modifice organigrama Curții pentru a-l putea numi pe Dăncilă fiul secretar general adjunct, mai scrie sursa citată.

Victor Dăncilă a absolvit Liceul Teoretic din Videle și Universitatea Ecologică din București, aceeași universitate absolvită și de vecina de bloc din copilărie, actualul ministru de Interne Carmen Dan, neacreditată de Ministerul Educației la acel moment.

Fiul Vioricăi Dăncilă s-a făcut remarcat în spațiul public la ceremonia de la Ateneu, care a marcat preluarea de către România a președinției Consiliului UE, când a stat în tribuna oficială, alături de personalități ale UE, fără cravată, într-o ținută și într-un spațiu care au încălcat flagrant protocolul în domeniu.

Interpelat pe Facebook cu privire la ținuta sa, Victor Dăncilă nu a ratat ocazia să devină celebru și prin agramatismele și insultele cu care a răspuns.

Mihai Busuioc, actualul președinte al Curții de Conturi, este cel care a refuzat să plece din funcția de secretar general al guvernului în iunie 2017, când Sorin Grindeanu, premierul de la acea vreme, aflat în conflict deschis cu Liviu Dragnea, a fost lăsat singur de miniștrii plasați de Dragnea în cabinetul său, pentru a-i forța demisia. Ca secretar general al guvernului, Busuioc trebuia să semneze toate actele și deciziile premierului pentru publicarea lor în Monitorul Oficial, menținerea sa acolo fiind o garanție pentru PSD și președintele său de atunci, aflat acum în închisoare, că Grindeanu nu va putea constitui o nouă echipă la Palatul Victoria cu care să guverneze. Însăși schimbarea sa din funcție și înlocuirea cu Victor Ponta, s-a dovedit imposibilă din același motiv.

Imediat după demiterea lui Grindeanu, prin moțiune de cenzură introdusă de propriul partid, Busuioc a fost recompensat de PSD cu șefia Curții de Conturi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22