Flacara democratiei, aruncata in Dunare de primarul liberal din Orsova. Primarul a fost informator al Securitatii

Fara Autor | 22.07.2012

Pe aceeași temă

"Flacara democratiei", aprinsa in urma cu o saptamana, la Cluj, de catre presedintele suspendat Traian Basescu, a fost aruncata in Dunare, la Orsova, de un reprezentant al administratiei locale, care i-a luat prin forta torta tanarului care o transporta prin acest oras, anunta Mediafax, preluat de Hotnews.ro, citandu-i pe reprezentantii Politiei Orsova. La randul sau, presedintele PDL Orsova, deputatul Doinita Chircu, sustine ca primarul Orsovei, liberalul Ion Manea, este cel care a aruncat in Dunare "flacara democratiei", purtata de tinerii democrat-liberali, conform Hotnews.ro.

Doinita Chircu a spus ca tinerii democrat-liberali s-au intalnit in parcarea din Orsova pentru a prelua "flacara democratiei", iar presedintele PSD Orsova, Constantin Popescu, si viceprimarul Constantin Negulescu (PC) i-au amenintat ca nu au ce cauta in oras. Chircu a spus ca ea le-a replicat celor doi ca orasul Orsova este liber si ca este vorba despre o actiune a tinerilor – relateaza Hotnews.ro.

Doinita Chircu a mai afirmat ca cei doi au trimis echipaje de Politie la fata locului, desi cei cinci tineri care duceau torta mergeau pe biciclete si nu deranjau pe nimeni: "Primarul Manea Ion l-a impins pe tanarul care ducea torta si a aruncat torta in apa, in dispretul legii. Era un bun al tinerilor si este o talharie, iar tinerii au depus plangere penala la Politie".

Seful Politiei Orsova, comisarul Marian Cherescu, a declarat, pentru Mediafax, ca duminica dimineata, in jurul orei 10:30, Politia a fost sesizata de un tanar ca in timp ce transporta "Flacara democratiei" prin Orsova, impreuna cu alti sase tineri, "a fost intampinat de un reprezentant al administratiei locale, care fara explicatii si fara motiv a aruncat torta intr-un canal al Dunarii". Seful Politiei Orsova a precizat ca pe numele respectivului reprezentant al administratiei locale a fost depusa o plangere penala, iar Politia face cercetari, urmand sa fie facuta incadrarea faptei, relateaza Hotnews.ro.

La auzul vestii, Traian Basescu a declarat, duminica, la sediul de campanie din Bucuresti: "Oamenii astia cand aud de democratie scot pistolul. Mai e una (o flacara a democratiei) care a plecat de la Iasi spre Bucuresti. Cred ca se vor aprinde foarte multe flacari ale democratiei zilele astea."

Adevarul.ro dezvaluie ca primarul liberal al Orsovei a fost dovedit ca informator al fostei Securitati: Ion Manea, primarul Orşovei şi preşedintele organizaţiei locale a PNL, a fost colaborat al Securităţii, potrivit sentinţei civile nr 2641 din 2008 a Tribunalului Bucureşti, sentinţă rămasă ca definitvă şi irevocabilă “prin nerecurare”, adică fiindcă Manea nu a contestat-o.

Potrivit sentinţei, Manea a fost recrutat în iunie 1979, pe când era un simplu ospătar: “A fost recrutat la data de 16.06.1979, în calitate de colaborator de către Serviciul de securitate deoarece în calitate de ospătar putea asista la discuţiile purtate de clienţi, pe mulţi dintre aceştia ajungând să-i cunoască personal precum şi la întâlnirile dintre cetăţenii români sau străini care vizitau sau tranzitau portul”.

A avut numele conspirativ Alin, iar informaţiile furnizate de el "intră în categoria acelora care ar fi pus în pericol viaţa, sănătatea sau încălcarea unor drepturi ale persoanelor vizate", potrivit instanţei, dezvaluie cotidianul Adevarul.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22