Florin Cîțu a acuzat PSD că plătește campanii împotriva sa: Să spună dacă vor sau nu cu noi

L. G. | 07.02.2022

Liderul PNL Florin Cîţu a acuzat luni, în şedinţa conducerii partidului, campanii online împotriva sa care ar fi sponsorizate de către PSD: „Să spună dacă vor sau nu cu noi. Nu e fair".

Pe aceeași temă

Florin Cîțu a spus, la finalul ședinței PNL, că aceste lucruri vor fi discutate în coaliția de guvernare.

„Am spus (în ședința PNL -n.r.) că este o campanie. Mi se pare ca nu se face. Am văzut niște postări plătite ale TSD. Vom discuta în coaliție, ca să nu existe intrerpretări greșite", a afirmat liderul PNL.

Întrebat dacă este cu adevărat PSD un partener de guvernare sau nu, Cîțu a replicat: "Mi se pare bizar să ataci cu bani de la partid preşedintele celuilalt partid cu care ești în coaliţie".

 

Chestionat dacă poate fi afectată astfel stabilitatea coaliției de guvernare, Cîțu a răspuns: „Nu".

 

De asemenea, conform surselor HotNews.ro, Cîțu a acuzat că PSD lansează teme în spațiul public fără a le discuta înainte în coaliție.

„Sunt anumite teme ridicate în spațiul public de partenerii de guvernare, înainte de coaliție, în ultima vreme. Am văzut și campanii sponsorizate de partenerii de guvernare împotriva mea, așa nu se face într-o coaliție.

Nu este un mod de lucru în echipă. Trebuie să vedem daca va continua. Să spună dacă vor sau nu cu noi. Nu e fair

Dacă vor merge lucrurile așa, nu văd bine situația", ar fi spus Cîțu în ședința de luni a conducerii PNL, conform surselor HotNews.ro.

La rândul său, prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur a spus, în ședința conducerii PNL, că „trebuie expertizati cei care comunica pe energie”, neputând fi lăsat să comunice doar ministrul Virgil Popescu, care „este lovit din toate părțile".

 

Rareș Bogdan, în spatele ușilor închise: „Suntem la guvernare, hai să luăm decizii (....) PSD face ce vrea, Budăi face ce vrea, pare că pierdem teren. PSD se așază pe guvernare, toți miniștrii noștri sunt sub asediu, pare că suntem o anexă".

 

Cîțu le-ar fi spus colegilor că această problemă se va discuta în Coaliție: „Toate au o limită. Discutăm mâine în Coaliție".

 

O ședință a coaliției de guvernare PNL-PSD-UDMR este programată pentru marți.

 

Deputatul PNL Alexandru Koksis - care a părăsit grupul PNL și s-a alăturat Partidului Forţa Dreptei, înfiinţat de Ludovic Orban - a postat pe pagina sa de Facebook capturi ale unor mesaje împotriva lui Cîțu care ar fi fost sponsorizate de Tineretul Social-Democrat:

„Nu plâng de mila lui Cîțu, dimpotrivă, chiar cred că își merită soarta. Ceea ce vreau să subliniez este cum funcționează coaliția asta a lor, USL 2.

În capturile de ecran de mai jos veți vedea un clip video făcut de Tineretul Social Democrat care are nu mai puțin de 7 sponsorizări, pe 7 audiențe diferite.

10.000 de lei investiți de micii socialiști pentru a-și ataca partenerul de guvernare. Ar fi interesant de verificat sursa Fondurilor. Au făcut chetă micii socialiști sau au folosit subvenția de 2 milioane de euro/lună pe care o primește PSD de la bugetul statului?", a scris Koksis.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22