Florin Cîţu: În septembrie a fost cea mai redusă rată a inflației (2,5%) din ultimele 35 de luni

Laurentiu Gheorghe | 12.10.2020

România înregistrează cea mai mică rată a inflației din octombrie 2017 până în prezent, a declarat, luni, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîţu, cu referire la rata inflației anunțată de INS.

Pe aceeași temă

„Este cea mai mică rată a inflației (septembrie 2020 - n.r.) din octombrie 2017 şi până astăzi. Rata inflaţiei a scăzut în fiecare lună în guvernarea PNL. Comparativ cu guvernarea socialistă preţurile au crescut, sau rata (inflației – n.r.) a crescut la de 0 la 5,4%. Deci avem acum cea mai mică rată a inflaţiei din octombrie 2017 şi până astăzi şi asta contrar tuturor mesajelor alarmiste care vin de la PSD, explozia preţurilor, penurie de bunuri de piaţă. Sunt şi bunuri pe piaţă şi preţul acestora scade. Mai mult, în luna septembrie preţurile bunurilor alimentare au scăzut faţă de luna august, la fel şi la bunurile nealimentare, ceea ce înseamnă că indicele sau rata inflaţiei a scăzut faţă de luna august 2020”, a declarat Florin Cîţu.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,5% în luna septembrie a acestui an, de la 2,7% în august, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,96%, serviciile cu 2,89%, iar mărfurile nealimentare cu 0,62%, a anunțat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Preţurile de consum în luna septembrie 2020, comparativ cu luna septembrie 2019, au crescut cu 2,5%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2019 – septembrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2018 – septembrie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,0%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,8%”, se arată în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22