Pe aceeași temă
Atât timp cât veniturile polițiștilor rămân la același nivel ca în 2020, premierul Florin Cîțu a spus că nu înțelege protestele sindicale pentru că este „necinstit faţă de ceea ce se întâmplă în sectorul privat”. De menționat că veniturile bugetarilor au crescut anul trecut cu 8% în plină criză, mult peste media din mediul privat. În plus, este nevoie „de o discuție” în societate despre liderii de sindicat care „au rămas în funcţie de 30 de ani.”
„În 2017 au fost foarte mulţi oameni în stradă pentru că Guvernul PSD a dat OUG 13. În 2020, România a trecut prin cea mai mare criză din ultima sută de ani. Salariile din sectorul public au crescut în medie cu 8% faţă de creşterea din UE, de 3%. În sectorul privat am 1,4 milioane de oameni în şomaj tehnic, niciun protest. Am reuşit, prin măsurile pe care le-am luat, să păstrăm locurile de muncă ale celor 1,4 milioane de oameni, care au reuşit să se întoarcă şi împreună am reuşit cea mai mare creştere economică în trimestrul 4 din UE. În 2021, veniturile din sectorul bugetar rămân la nivelul anului 2020, cu acea creştere din 2020, cu o inflaţie în scădere. Nu înţeleg rostul acestor proteste. Deci veniturile rămân la nivelul anului 2020. Asta a fost decizia. Mai mult de atât nu am ce să vă spun”, a afirmat Florin Cîţu, potrivit Agerpres.
El a adăugat că în 2021 nici în sectorul privat nu vor exista creşteri salariale, pentru că este în continuare o criză economică.
„Deci mi se pare necinstit faţă de ceea ce se întâmplă în sectorul privat ceea ce se întâmplă cu aceste proteste. În sectorul privat avem oameni care plătesc taxele, ne plătesc salariile şi totuşi au trecut printr-o perioadă dificilă şi merg mai departe”, a mai spus Cîţu.
Premierul a menţionat că este nevoie de o discuţie în societate despre faptul că liderii de sindicat sunt singurii care au rămas în funcţie de 30 de ani.
„Aş vrea să revin asupra acestor proteste. Aici cred că putem să avem o discuţie onestă noi în societate. Singurii oameni care au rămas în funcţie 30 de ani sunt liderii de sindicat. Este în regulă, în timp ce în restul societăţii se mai fac schimbări? Haideţi să mai discutăm şi despre această lege, să vedem cum ajung şi acele cotizaţii, sunt automat făcute din conturile oamenilor. Este ok să se ia automat din conturile oamenilor?”, a adăugat Cîţu.
El a mai spus că se va modifica şi numărul membrilor consiliilor de administraţie ale companiilor de stat, menţionând că va veni săptămâna viitoare cu ordonanţa în acest sens.
„Aşa cum vom discuta în societate şi vom modifica numărul membrilor din consiliile de administraţie ale companiilor de stat. V-am spus că vom face acest lucru şi cred că săptămâna viitoare venim cu ordonanţă. Cinci este limita pe care o propun eu. (...) Companiile de stat au 63 de miliarde lei pierderi. Pierderile în 2014, nu aveam noi nicio treabă cu acest lucru, erau de 53 de miliarde. Atunci au fost băgate aceste companii în insolvenţă. De atunci s-au acumulat dobânzi, penalităţi şi am ajuns la 63 de miliarde. Bugetul pentru investiţii este de 62 miliarde lei. Nu putem să facem investiţii pentru că avem pierderi la aceste companii. Trebuie să facem restructurare şi această restructurare începe cu conducerea acestor companii”, a adăugat premierul.
„Este anul reformelor şi al investiţiilor. Sunt propuneri pe care le voi face eu şi vom vedea în coaliţie. Vor fi şi modificări în ceea ce priveşte mandatele directorilor generali, secretari generali. S-ar putea să fie mai multe ordonanţe, începem cu ordonanţa 109. În acest moment, membrii consiliilor de administraţie sunt numiţi pe două luni, pe patru luni. Aşa ceva nu se poate, nu poţi să ai performanţă când numeşti oameni pe două luni, patru luni şi apoi să pui pe altcineva. Va fi un mandat poate mai mare ca să poţi să faci performanţă, dar în acelaşi timp maxim cinci membri”, a menţionat Florin Cîţu.
Miercuri, reprezentanţii Federaţiei Publisind au protestat la sediul Administraţiei Prezidenţiale faţă de îngheţarea salariilor şi sporurilor şi a neindexării pensiilor cu valoarea inflaţiei, cerând şi o majorare a salariului minim corelată cu creşterea preţurilor. Participanţii de la protestul poliţiştilor au părăsit zona autorizată şi nu au respectat orele prevăzute.