Florin Georgescu: Un nou acord cu FMI va fi discutat în ianuarie şi se va aproba în februarie

Fara Autor | 09.11.2012

Pe aceeași temă

Misiunea FMI de evaluare va reveni la Bucureşti la mijlocul lunii ianuarie, când se va face ultima analiză a acordului în derulare şi se vor negocia condiţiile noii înţelegeri, care va fi aprobată cel mai probabil în luna februarie, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, potrivit Mediafax.

 "Încheiem în ianuarie acordul actual şi, probabil, în februarie vom avea un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Acest nou acord va asigura responsabilizarea tuturor actorilor" , a spus Georgescu la Bucharest Forum, organizat de Institutul Aspen România.

Ulterior, ministrul Finanţelor a precizat că  misiunea FMI va reveni la Bucureşti în jurul datei de 15 ianuarie, când va fi cert că este finalizat bugetul pentru anul viitor, indiferent de cine va forma noul guvern.

 

El a explicat că, în funcţie de rezultatul negocierilor, misiunea din ianuarie va pleca la Washington şi cu parametrii noului acord, care ar urma să fie aprobat în boardul FMI în a doua parte a lunii februarie.

Acordul încheiat în primăvara anului trecut cu FMI urma să fie finalizat în luna martie 2013, iar închiderea lui anticipată sugerează că vor fi preluate în următoarea înţelegere majoritatea condiţiilor neîndeplinite de partea română, în principal privind reformele structurale, mai ales programul de privatizări şi de introducere a managementului privat.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22