FMI despre modificarea acordului: Cunoaștem faptul că există divergențe în Guvern. Monitorizăm atent evoluția lucrurilor și așteptăm o decizie

D.g. | 13.12.2013

Pe aceeași temă

Fondul Monetar Internațional așteaptă ca Guvernul României să decidă dacă vrea să modifice angajamentele asumate la ultima vizită și abia apoi le va propune spre aprobare boardului executiv, a declarat joi Gerry Rice, directorul al Departamentului de Comunicare al FMI, într-un briefing de presă la Washington, informeaza Agerpres.

El a precizat că, în timpul ultimei misiuni, FMI și Guvernul României au ajuns la un numitor comun privind politicile necesare pentru finalizarea primei evaluări a acordului stand-by, inclusiv cele prin care se va atinge ținta de deficit bugetar, măsuri care urmează să fie supuse spre aprobare boardului executiv al Fondului.

'Cunoaștem faptul că există divergențe în Guvern pe tema măsurilor specifice care trebuie implementate pentru a atinge ținta de deficit bugetar. Monitorizăm atent evoluția lucrurilor și așteptăm o decizie a autorităților dacă doresc să modifice politicile necesare pentru a atinge ținta de deficit, înainte ca pachetul de măsuri să fie înaintat spre aprobare boardului executiv', a spus oficialul FMI, întrebat cum comentează ultimele evenimente din România pe marginea acordului.

 

CITITI SI:   FMI: Aşteptăm ca autorităţile romane să decidă dacă doresc modificări înainte de a trimite acordul în board

Rice a mai spus că nu poate cunoaște perioada când va avea loc o nouă vizită a FMI în România.

'Suntem convinși că autoritățile își vor respecta angajamentele privind elementele-cheie din acord, astfel încât prima evaluare să fie finalizată. Nu pot da un termen privind următoarea vizită a misiunii', a precizat reprezentantul Fondului.

Premierul Victor Ponta a anunțat luni că ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, va merge la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanții Comisiei Europene posibilitatea ca acciza de 7 eurocenți să fie aplicată doar pentru benzină, iar accizarea motorinei să fie amânată cu trei luni.

Comisia Europeană este pregătită să analizeze măsuri alternative venite din partea Guvernului României, care să aibă același impact bugetar cu cel al accizei suplimentare, a declarat Simon O'Connor, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru politici economice și monetare Olli Rehn.

"Sperăm ca în România să se ajungă la un acord. (...) Noi suntem pregătiți să analizăm propuneri alternative care susțin creșterea economică și care au un impact bugetar echivalent", a precizat Simon O'Connor.

Președintele Traian Băsescu a anunțat, în 2 decembrie, că a decis să nu aprobe memorandumul vizând negocierile cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană din cauză că Guvernul și-a asumat majorarea accizei la carburanți cu 7 eurocenți/litru.

Șeful statului a subliniat că nu-și va asuma această măsură, pe care a catalogat-o "antieconomică, împotriva intereselor României și împotriva șanselor de relansare a economiei".

 

CITITI SI:  Comisia Europeana, de acord sa analizeze propuneri alternative ale Guvernului, la taxa pe combustibil (surse)

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a arătat, în aceeași zi, că acordul României cu Fondul Monetar Internațional (FMI) nu mai este operațional în condițiile în care Memorandumul cu instituția financiară internațională nu se poate încheia dacă nu este semnat de președintele Băsescu.

Potrivit ministrului citat, în cazul în care această situație se va prelungi, principala consecință va fi creșterea costurilor la care se va împrumuta România.

Board-ul FMI care urma să valideze evaluarea acordului cu România era programat pentru 18 decembrie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22