FMI: Economia Rusiei va avea de suferit dacă se prelungeste criza din Ucraina

D.g. | 14.05.2014

Pe aceeași temă

Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a avertizat marți că economia Rusiei, care deja riscă să încetinească din cauza crizei din Ucraina, va avea și mai mult de suferit dacă tensiunile cu Occidentul vor continua, transmite Reuters, citata de Agerpres.

'În mod clar situația are deja unele consecințe', a declarat Christine Lagarde la sfârșitul unei reuniuni cu cancelarul german Angela Merkel. 'Ne-am revizuit deja prognozele pentru Rusia. Aceasta cu condiția însă ca situația să fie rezolvată. Dacă acest lucru nu se va întâmpla în mod clar situația se va deteriora', a adăugat Lagarde.

Luna trecută, FMI și-a revizuit în jos estimările privind ritmul de creștere care ar urma să fie înregistrat în acest an de economia Rusiei până la 0,2% de la 1,3% cât estima anterior. Fondul susține că sancțiunile impuse Rusiei de statele SUA, Uniunea Europeană și Japonia din cauza situației din Ucraina îi sperie pe investitori.

Cea mai mare economie europeană, Germania, a găzduit marți la Berlin o reuniune a șefilor principalelor instituții economice și financiare ale lumii (FMI, OECD, Banca Mondială, Organizația Mondială a Comerțului și Organizația Internațională a Muncii).

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22