FMI prelungeşte cu trei luni împrumutul pentru România

Fara Autor | 21.03.2013

Pe aceeași temă

Fondul Monetar Internaţional a anunţat miercuri că a prelungit pentru o perioadă de trei luni, până la 30 iunie 2013, împrumutul acordat României, transmite Reuters, citat de AGERPRES.

Acordul stand-by în valoare de 3,5 miliarde de euro a fost aprobat iniţial în 2011. Autorităţile de la Bucureşti au optat ca acordul să fie preventiv, iar fondurile să fie atrase numai în caz de necesitate. 'Prelungirea împrumutului, solicitată de autorităţile române, le va oferi timpul necesar pentru a pune în aplicare unele dintre condiţionalităţile menţionate în cea de-a şaptea şi a opta evaluare a acordului stand-by', a precizat FMI într-un comunicat.

'Prelungirea acordului va oferi, în special, oportunitatea de a reduce arieratele administraţiei centrale şi locale şi de a lua măsuri de îmbunătăţire a managementului în companiile de stat', se mai arată în documentul amintit.

Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional a aprobat prelungirea cu trei luni a acordurilor încheiate cu România în şedinţa sa de la 15 martie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22