FMI: Reducerea TVA şi la alte produse alimentare, mai are de aşteptat

D.g. | 05.11.2013

Pe aceeași temă

O decizie privind reducerea cotei TVA la alte produse alimentare poate fi luată numai după ce Guvernul va evalua impactul pe care l-a avut în economie diminuarea TVA pentru pâine la 9%, aplicată din septembrie, a declarat, marti, şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, în conferinţa de prezentare a rezultatelor vizitei în ţara noastră, potrivit Romania Libera.

Schaechter a spus că Banca Naţională a României a evaluat impactul măsurii asupra inflaţiei, constatând o reflectare pozitivă a reducerii TVA în inflaţie.

La sfârşitul lunii iulie, Guvernul a decis ca TVA la pâine să scadă la 1 septembrie de la 24% la 9%, impactul negativ al măsurii asupra încasărilor urmând să fie compensat prin creşterea, tot din septembrie, a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

Ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, şi în sectorul cărnii, anul viitor, iar ulterior vor fi posibile reduceri de TVA la legume, fructe şi lapte.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22