FMI transmite Guvernului: Pensiile militarilor NU POT FI MAJORATE. Dogaru: Cred că nu ați înțeles

Fara Autor | 14.11.2012

Pe aceeași temă

Fondul Monetar Internațional nu este de acord cu mărirea pensiilor militarilor, vehiculată de Guvernul condus de Victor Ponta, potrivit unor surse citate de postul de televiziune B1 TV si preluate de Evenimentul Zilei.

Conform acestor surse, FMI nu este de acord cu restituirea sumelor tăiate în anii trecuți, motivul fiind deficitul bugetar pe care l-ar genera o astfel de măsură.



Reprezentanții Guvernului au declarat că aproximativ 30.000 de pensii militare au fost recalculate greșit în anii precedenți, iar Executivul caută soluții pentru restituirea acestor bani.


Mărirea pensiilor militare a fost una dintre promisiunile pe care actualul Guvern a bătut monedă în perspectiva alegerilor parlamentare, fiind încheiat chiar un protocol cu Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, condus de controversatul colonel Mircea Dogaru, prin care acesta din urmă susținea USL în schimbul majorării pensiilor militare, potrivit Evz.ro.


Reacția lui Dogaru la auzul acestor noutăți a fost că e vorba de fapt de o neînțelegere, și că de fapt FMI este de acord cu măsurile cerute de sindicatul său. ”Cred că nu ați înțeles. Noi nu cerem măriri, cerem restituiri, și nu pe bugetul de anul acesta, ci pe bugetul viitor. La discuțiile de vinerea trecută reprezentanții FMI s-au declarat de acord cu revenirea pensiilor la nivelul din 2010, cu încadrarea în limitele bugetare”, a spus Dogaru pentru B1 TV.


 

 

 

 

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22