Fondul Proprietatea dă în judecată fosta conducere a Hidroelectrica

Fara Autor | 11.11.2011

Pe aceeași temă

 

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a înaintat Tribunalului București o cerere de chemare în judecată a foștilor membri ai Consiliului de Administrație Hidroelectrica pentru încheierea, în decembrie 2010, a unui contract de vânzare a energiei electrice ArcelorMittal Galați, la un preț sub cel al pieței, conform unui raport remis de BVB. Administratorul Fondului Proprietatea consideră contractul cu ArcelorMittal Galați ca fiind unul preferențial, care a adus prejudicii mari Hidroelectrica.
 
Membri în chestiune sunt Tudor Serban, fost secretar de stat in Ministerul Economiei, Mihai David, fostul director general al Hidroelectrica, Ionica Raicu si Florentina Constantinescu.
 
Fondul Proprietatea este acționar minoritar la producătorul de energie electrică Hidroelectrica, cu o participatie de 19,9%.
 
Vicepreședinte al CE, Joaquin Almunia, a declarat în 21 octombrie, la București, că Comisia Europeana analizează contractele încheiate de Hidroelectrica cu Arcelor Mittal Galați și Alro Slatina, dar și cu unii distribuitori de energie cu amănuntul, pe motiv că acestea s-au realizat la tarife sub nivelul pieței.
 
"Analizam un potential ajutor primit de Arcelor Mittal si Alro, prin care Hidroelectica le-a acordat tarife reduse si de asemenea analizam contractele Hidroelectrica cu distribuitorii cu amanuntul si cu alti clienti industriali. Consumatorii industriali din alte sectoare sunt afectati pentru ca trebuie sa plateasca preturi mai mari din cauza distorsionarii pietei", a spus Joaquin Almunia, care este si comisar pentru Concurenta, citat de Hotnews.
 
Constantin Trihenea, directorul general al Hidroelectrica, la rândul său, a spus că, din punct de vedere procedural, totul a fost în regulă. 
 
"Hidrolelectrica livrează o parte din energie pe piata concurențială și aici avem și contractul cu Arcellor Mittal și țin sa asigur ca din punct de vedere procedural totul a fost in regula si sper ca acest lucru sa-l constate si Comisia Europeana dupa data de 4 noiembrie cand vom prezenta toate datele pentru a le cerceta", a precizat Trihenea, citat de Hotnews.
 
Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galati, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din Romania, a cumparat la finele lunii decembrie 2010, prin intermediul bursei de energie OPCOM, electricitate în valoare de 227,7 milioane lei (53,2 milioane euro) de la singurul ofertant, Hidroelectrica. 
 
La acea data, Hidroelectrica a ales să vândă energie către ArcelorMittal chiar daca primise alte două oferte la prețuri mai mari.
 
Ministerul Economiei, acționarul majoritar al Hidroelectrica, a precizat, la vremea respectiva, că tranzacția a fost transparentă și garantează profit pentru producătorul de energie. La rândul lor, oficialii ArcelorMittal au afirmat că acordul cu Hidroelectrica a fost legal.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22