Pe aceeași temă
Inalt Prea Sfintia sa Bartolomeu Anania suferea de circa trei ani de o afectiune a inimii, care ii afecta oxigenarea organismului. Bartolomeu Anania ar fi implinit 90 de ani pe 18 martie.
Mitropolia Clujului: Dumnezeu sa il odihneasca in pace
"Cu regret si durere in suflet, dar cu nadejdea in mila si mangaierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului anunta ca in ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 1925, Parintele nostru, Arhiepiscopul si Mitropolitul, si-a inceput calatoria spre Imparatia Cerurilor. Decesul a survenit la Sectia de Terapie Intensiva a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca", se arata intr-un comunicat de presa al Mitropoliei.
"Inconjurat de medici, prieteni, ucenici si colaboratori apropiati, trupul Inaltpreasfintitului Bartolomeu a cedat multiplelor afectiuni care i-au marcat ultima perioada de viata. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului va fi depus in Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca, unde toti cei care doresc ii vor putea aduce un ultim omagiu.
Ziua inmormantarii, in cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane, va fi anuntata ulterior. In toate aceste zile de doliu, ierarhii, clerul si credinciosii Bisericii noastre vor inalta rugaciuni pentru iertarea pacatelor si dumnezeiasca fericire a sufletului nobil al Parintelui nostru Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu si pentru vesnica sa odihna in Imparatia lui Dumnezeu, alaturi de alesii Sai", se mai arata in comunicatul Mitropolitiei Clujului.
Cine a fost Bartolomeu Anania
Pe numele sau real Valeriu Anania, Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a nascut la 18 martie 1921 in comuna Glavile-Pitesteana din judetul Valcea. Cel ce avea sa devina, in martie 2006, Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului a avut parte de o tinerete agitata, fiind arestat in trei randuri (1941, 1942 si 1958) dupa ce a fost acuzat de "activitati legionare" si condamnat la munca silnica pentru 25 de ani (ispasind 6 ani). S-a calugarit in 1942, fiind apoi student la Medicina, Conservator si ulterior la Teologie. Bartolomeu Anania nu este cunoscut doar in calitate de cleric ortodox, ci si de scriitor - poet si dramaturg.
In ianuarie 2008, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a dat un verdict de colaborare cu fosta Securitate in cazul sau, CNSAS afirmand ca agentul cu numele de cod "Apostol" din dosarul de urmarire al fostului mitropolit al Ardealului Antonie Plamadeala era Valeriu Anania, mitropolitul Clujului.
La varsta de 12 ani, viitorul Mitropolit s-a inscris la Seminarul Teologic Central din Bucuresti, iar in 1935, minor fiind, a devenit membru al organizatiei "Manunchiul de prieteni", organizatie legionara a tineretului scolar, pentru ca din 1936 sa fie incadrat in "Fratia de Cruce", organizatie superioara celei dintai.
"Nu am apucat sa devin legionar din doua motive, unul formal si altul de fond: in ianuarie 1941, la vremea cand eu inca nu eram major (la aceea vreme majoratul era la 21 de ani) , "Fratia de Cruce" din Seminarul Central a fost desfiintata. In al doilea rand, in timpul scurtei guvernari legionare, dar si dupa aceea, mi-a fost dat sa vad si reversul medaliei, adica fata nestiuta a Garzii de Fier, cu care nu puteam fi de acord. Marturisesc insa ca in <Fratia de Cruce> din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu", afirma, mai tarziu, Bartolomeu Anania.
Viitorul Mitropolit avea sa fie insa arestat de 3 ori pentru legaturi cu legionarii sau activitati legionare: in 1941 (pentru 3 saptamani, dupa ce participase la funeraliile unui comandant legionar), in 1942 (pentru ca ar fi detinut in podul Manastirii Cernica materiale legionare si arme) si in 1958, sub acuzatia de activitate legionara inainte de 23 august 1944. A fost condamnat de catre Tribunalul Militar Ploiesti la 25 de ani de munca silnica pentru "uneltire contra ordinii sociale". Si-a ispasit pedeapsa in inchisoarea de la Aiud la sectia "politici". In timpul detentiei i-a murit mama, iar el a fost instiintat de acest fapt de catre fratele lui, inchis si el in aceeasi inchisoare. In 1964 a fost eliberat, impreuna cu alti detinuti politici, in urma unui decret dat de autoritati de desfiintare a detentiei politice.
In anul 1966 a fost trimis de catre Biserica Ortodoxa Romana in Statele Unite unde a indeplinit mai multe functii in cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Serviciului "Publicatii".
In anul 1967 a fost hirotonit ieromonah de catre Arhiepiscopul Victorin, acordandu-i-se din partea Sfantului Sinod rangul de arhimandrit. Tine nenumarate conferinte si face parte din mai multe delegatii ale Bisericii Ortodoxe Romane peste hotare.
Reintors in tara, devine director al Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, intre anii 1976-1982. In anul 1982 se va retrage la Manastirea Varatec, pentru a se dedica scrisului.
In primavara anului 1990, Prea Cuviosul Arhimandrit Bartolomeu Anania a facut parte din Grupul de Reflectie pentru Innoirea Bisericii, alaturi de clericii Dumitru Staniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin Marchis, Toader Crasmariu si de mirenii Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu.
La 21 ianuarie 1993 este ales ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului. In toamna anului 2005, nemultumit ca Andrei Andreicut, candidatul pe care l-a sustinut in mod public, nu a fost ales in functia de mitropolit al Ardealului, a initiat ruperea episcopiilor din nordul si centrul Ardealului de sub jurisdictia scaunului mitropolitan de la Sibiu.
Pe 2 martie 2006, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a ridicat pe Prea Cuviosul Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului si Clujului la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului - mitropolie infiintata canonic de catre Sfantul Sinod la 4 noiembrie 2005.
Inalt Prea Sfintitului Bartolomeu i-au fost decernate titlurile de Doctor Honoris Causa al Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca (1 iunie 2001), al Universitatii de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" din Cluj-Napoca (7 iulie 2001); "Cetatean de onoare" al municipiului Cluj-Napoca (25 ianuarie 1996); "Cetatean de onoare" al municipiului Bistrita (martie 2001) si "Cetatean de onoare" al municipiului Dej.
Pentru activitatea sa ecleziastica a fost distins cu: Crucea Patriarhala - Bucuresti, Ordinul Sfantului Mormant al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel al Patriarhiei Antiohiei, iar incepand cu 22 noiembrie 2010 era Membru de Onoare al Academiei Romane.
Sursa: Wikipedia.org.