Afacerile parlamentrilor cu statul depasesc 258 milioane euro

Fara Autor | 25.01.2011

Pe aceeași temă

72 de parlamentari au afaceri cu statul, însumând peste 258 de milioane de euro, conform ultimelor declaraţii de interese, publicate în baza Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. 24 din 137 de senatori au afaceri declarate în sumă de 33,4 milioane de euro, iar 48 de deputaţi din 334 au afaceri de 224,8 milioane de euro, informează site-ul cursdeguvernare.ro.

Potrivit ziarului Gandul, din punct de vedere al repartiţiei politice, afacerile merg aproape simetric cu repartizarea mandatelor: 24 de parlamentari având afaceri cu statul sunt ai PDL, 20 de la PSD, 15 PNL, 9 UDMR, iar câte unul au conservatorii, progresiştii, independenţii şi Forumul Democrat al Germanilor din România.

Topul afaceristilor cu statul

In fruntea listei parlamentarilor care au derulat contract cu statul se afla Petru Basa, senator PDL de Mures, care are 617 contracte, toate atribuite prin incredintare directa. El este urmat de deputatul PDL silviu Prigoana cu 547 contracte si de deputatul PSD Eduard Martin cu doar 327 contracte.

Din punct de vedere al valorii contractelor, in top se plaseaza

*senatorul PSD Ion Toma, cu afaceri de 22,5 milioane euro

*senatorul PSD Florin Constantinescu, afaceri cu statul de 16 milioane euro

*deputatul PSD Constantin Mazilu, afaceri de 13,5 milioane euro

*deputatul PDL Florin Anghel, afaceri de 11,7 milioane euro

*deputatul PSD Horia Teodorescu, afaceri de 9 milioane euro

*deputatul PSD Gheorghe Ana, afaceri de 5 milioane euro

Pe listă figurează nume sonore, precum Elena Udrea, Sorina Plăcintă, Silviu Prigoană, Valeriu Tabără, Verestoy Attila, Dan Nica, Relu Fenechiu, Dan Voiculescu, Gyorgy Frunda.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22