Ministrul de interne, Dan Nica, a fos demis. Va ieşi PSD de la guvernare?

Fara Autor | 28.09.2009

Pe aceeași temă

Premierul Emil Boc a anunţat coaliţia PSD-PD-L că a decis să îl remanieze pe ministrul de Interne social-democrat, Dan Nica. Totodată premierul a anunţat că PSD are la dispozitie 24 de ore pentru a face o nominalizare pentru portofoliul internelor. În cazul în care social democraţii nu vor reuşi să propună un înlocuitor, atunci premierul va recurge la numirea unui ministru interimar. Deocamdata, PSD nu a dat niciun raspuns, dar exista semnale ca se ia serios in discutie iesirea de la guvernare.

În replică preşedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, imediat după anunţul făcut de primul ministru, că Emil Boc, la ordinele lui Traian Băsescu, intenţionează să-l numească interimar la Interne pe Vasile Blaga, care coordonează campania electorală a PD-L. Mai mult Geoană a mai spus că "pentru noi este evident că în acest moment domnul Emil Boc nu este altceva decât un instrument în mâna domnului Traian Băsescu care doreşte în mod obsesiv să pună mână pe Ministerul de Interne şi de asemenea să acopere modul scandalos în care acest partid încearcă să adune bani pentru campania prezidenţială a domnului Traian Băsescu".

Argumentele oferite de Emil Boc pentru remanierea lui Nica se refera la: siguranţa cetăţenilor care s-a deteriorat grav în ultimul an, la rata infracţionalităţii care a crescut cu cel puţin 13%  în acest an.

Totodată, premierul Emil Boc a amintit că ministrul de Interne a făcut o afirmaţie potrivit căreia "cineva se pregăteşte de fraudarea alegerilor prezidenţiale prin utilizarea turismului electoral" şi că nu mai există niciun fel de autocar care să fie disponibil pentru închiriere la data alegerilor prezidenţiale. De altfel, premierul i-a cerut explicatii lui Dan Nica pentru aceste afirmatii.

Va ieşi PSD de la guvernare? Potrivit Mediafax, unii lideri PSD prezenţi, duminică seară, la sediul central al partidului, au propus ruperea protocolului cu PDL şi eventual chiar iniţierea unei moţiuni de cenzură alături de PNL, în cazul în care premierul Boc îl va remania pe ministrul Dan Nica, fără ca o asemenea măsură să fie discutată în coaliţie. O decizie urmează sa fie luată în această după-amiază, când a fost convocat de urgenţă Comitetul Executiv Naţional al PSD.

Trebuie spus ca prin remanierea lui Dan Nica se vacanteaza si postul de vicepremier, care apartine, potrivit protocolului, PSD.

In fapt, inlaturarea lui Nica pare sa fie doar o continuarea a luptei pentru Ministerul de Interne, declansata inca de la formarea cabinetului. Pina in momentul de fata, la portofoliul internelor s-au perindat deja trei ministri. In aceasta lupta atirna foarte greu in balanta si serviciul de informatii "Doi si un sfert", la conducerea caruia in momentul de fata se afla tot un PSD-ist. Declaratiile de acum citeva saptamini ale lui Marian Vanghelie " arhiva doi si un sfert a ajuns pe miinie bune", au marit miza acestei lupte.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22