Primarii vor fi aleşi într-un singur tur. Legea a fost adoptată de Cameră, care este forul deciziona. Vezi reactiile politice

Fara Autor | 31.05.2011

Pe aceeași temă

Legea privind alegerea primarilor intr-un tur de scrutin a fost adoptata, marti, de Camera Deputatilor, care este forul decizional, cu 174 de voturi "pentru", 110 voturi "impotriva" si 3 abtineri, anunta Mediafax. Legea a fost initiata de reprezentantii PDL si PSD. Ponta a declarat ca va propune PNL ca USL sa aiba candidati comuni si la primarie.




Deputatul PNL, Mihăiţă Calimente, a declarat, după vot, că acest proiect este nedemocratic pentru că o minoritate poate să-şi impună opinia, favorizează cumpărarea de voturi, iar autoritatea se diminuează.




Reprezentanţii opoziţiei au criticat şi luni, la dezbaterea pe articole, acest proiect de lege semnat de mai mulţi parlamentari PDL şi PSD şi au precizat că vor vota împotrivă. Victor Paul Dobre (PNL) a arătat că proiectul reprezintă "încă un pas de îndepărtare de la valorile democratice", "o eroare" şi "o delegitimare a celor aleşi în funcţia de primar".




Aura Vasile (PSD) a spus că, dacă vor fi aleşi primarii într-un tur, vor exista primari care au obţinut 12-14%.




În replică, liderul grupului PDL, Mircea Toader, a arătat că PDL susţine proiectul deoarece şi primarii trebuie aleşi din primul tur, la fel ca preşedinţii Consiliilor Judeţene.




Camera Deputaţilor este forul decizional în legătură cu acest proiect, Senatul l-a respins anterior.




Ponta vrea candidati comuni PSD-PNL si la primarie





Liderul PSD, Victor Ponta, a anuntat ca are de gand sa ii propuna liderului PNL, Crin Antonescu, ca USL sa aiba candidati comuni si la primarie, in toate localitatile. Copresedintele USL este convins ca astfel cei din USL vor castiga sigur batalia cu cei de la PDL, exceptie facand localitatile din Ardeal.




"Ii voi propune lui Crin Antonescu sa avem candidati comuni nu doar la CJ, ci si la primari in toate localitatile care vor castiga in mod sigur batalia cu cei de la PDL. Poate vom pierde batalia in Ardeal contra celor de la UDMR, dar aici e vina lui Emil Boc", a declarat liderul PSD, citat de ziare.com.




Pana ca propunerea lui Ponta sa ajunga la Crin Antonescu, ea a fost salutata de deputatul PNL Mihai Voicu, ce a precizat, pentru Antena 3, ca USL isi propune sa castige cat mai multe localitati.




"Daca avem un candidat comun o sa fie mai bine. Nu ne ramane decat sa ne pregatim de alegeri in 2012 si sa ne propunem sa castigam cat mai multe localitati. Dar e pacat ca dintr-un calcul politic s-a ajuns intr-o situatie ca asta. Cred ca vom avea intelepciunea sa ajungem la un acord", a declarat Voicu, pentru Antena 3.




Cristian Preda: Sper ca presedintele sa nu promulge legea




Europarlamentarul PDL, Cristian Preda, considera ca decizia de a trece la sistemul cu un singur tur de scrutin va atomiza si mai mult reprezentarea si va introduce un element suplimentar de incertitudine, intr-un peisaj electoral deja haotic, in care avem combinatii de sisteme de vot contradictorii. Democrat liberalul spera ca presedintele Traian Basescu sa nu promulge legea.




"Cred ca ar fi bine ca Presedintele sa nu promulge legea. Un argument ar fi acela ca e nevoie, mai ales in contextul unei proiectate revizuri constitutionale, de o reflectie aprofundata asupra relatiei dintre sistemele de vot si institutiile noastre alese", a precizat Cristian Preda pe blogul personal.




La polul opus, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a declarat marti ca alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin reprezinta o reforma privind alegerea autoritatilor.



"Acest proiect cred ca este un pas inainte pentru ceea ce inseamna reforma cu privire la alegerea autoritatilor, iata ca nu am facut altceva decat sa punem in coerenta alegerile, ma refer, in principal, la alegerea presedintelui consiliului judetean", a explicat Roberta Anastase, potrivit NewsIn.



TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22