Guvernul isi va ASUMA RASPUNDEREA pe legea RESTITUIRII proprietatii. Prevederi posibile: fara plafonare, despagubiri in natura sau esalonate pe 10 ani, impozite pentru cei care au cumparat dreptur

Fara Autor | 04.03.2013

Pe aceeași temă

Victor Ponta a anuntat luni ca isi va angaja raspunderea in Parlament pe proiectul de lege privind restuirea proprietatilor. Premierul a precizat ca vor fi mentinute principiile pentru "restituire in natura, reesalonare, impozitarea celor care au drepturi litigioase".



Curtea Europeana pentru Drepturile Omului (CEDO) a pronuntat, in octombrie 2010, prima hotarare pilot impotriva Romaniei in cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, care suspenda practic cauzele asemanatoare de pe rolul CEDO si obliga astfel statul roman ca in termen de 18 luni sa ia masuri pentru remedierea problemei retrocedarilor. Termenul a expirat in iulie 2012, dar a fost prelungit la cererea Guvernului pana in 12 aprilie 2013, in timp ce fostul Parlament a decis suspendarea despagubirilor pana pe 15 mai 2013.


''Miercuri il discutam (n.r. proiectul) in prima lectura in sedinta de Guvern, luni (n.r. lunea viitoare) il voi prezenta conducerii USL deoarece modalitatea de prezentare pe care o doresc ca prim-ministru este aceea a angajarii raspunderii Guvernului. Voi merge in fata Parlamentului, voi angaja raspunderea Guvernului pentru solutionarea acestei probleme care exista sigur de 20 de ani, dar care in special dupa anul 2005 a necesitat o solutionare in conditiile in care avem mii de cauze pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului si in conditiile in care trebuie, odata pentru totdeauna, reglementat modul de acordare si perioada de acordare a despagubirilor'', a spus Victor Ponta, la finalul sedintei USL, citat de Agerpres.

El a amintit faptul ca ultima lege in ceea ce priveste despagubirile a fost adoptata prin angajarea raspunderii de catre alianta PNL-PD, potrivit Mediafax.

"Daca cei de la PDL nu sunt de acord cu solutia pe care noi o propunem, trebuie sa vina sa spuna ca au ei opt miliarde de euro pe care sa-i dea inapoi maine", a afirmat Ponta.

Premierul a precizat ca abia asteapta o motiune de cenzura din partea opozitiei in ceea ce priveste angajarea raspunderii pe legea ce va viza despagubirile. "Tot sunt ei cei mai de dreapta acum, toti comunistii si securistii sunt cei mai de dreapta acum la PDL. Deci daca tot sunt de dreapta, sa vina sa faca motiune de cenzura sa nu dam oamenilor banii si sa ne condamne CEDO la opt miliarde de euro, de abia astept".

Premierul a precizat ca vor fi mentinute principiile pentru "restituire in natura, reesalonare, impozitarea celor care au drepturi litigioase".

"Adica inteleg ca trebuie sa dam la proprietari, dar la cei care au facut o afacere din asta... Parerea mea e ca e un bussines, si in bussines nu poti sa castigi 100%", a mai explicat Ponta.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a intervenit intreband jurnalistii: "Dar de ce nu lasati sa discutam totusi chestiunea asta dupa ce avem un consens pe ea?".

Liderul PNL a fost intrebat daca nu exista consens in USL in ceea ce priveste legea pentru restituirea proprietatilor.

"Domnul prim-ministru v-a anuntat foarte respectuos inca de la inceputul acestei conferinte de presa ca va prezenta unei discutii si unei decizii politice in USL acest proiect al Guvernului. Nu e vorba ca sunt divergente, dar e vorba de faptul ca noi nu am stabilit o forma finala despre care sa comunicam public", a explicat Antonescu.

 

Ce ar putea contine noul proiect?

Calin Ispravnic, presedintele Asociatiei pentru Proprietate Privata (APP), a explicat pentru HotNews.ro cateva dintre posibilele prevederi, asa cum au rezultat dupa mai multe intalniri cu reprezentantii Guvernului:

"Despre plafonare nu s-a mai vorbit, acest aspect mai mult ca sigur nu se va regasi in noul proiect de lege. Va fi pastrat totusi aspectul de esalonare a despagubirilor, cel mai probabil pe o perioada minima de 10 ani, insa se va pune accent pe despagubirea in natura acolo unde se poate", a spus Ispravnic pentru HotNews.

Potrivit ANRP, suma de la buget necesara platii tuturor despagubirilor ajunge la circa 8 miliarde de euro.

"In ultimele intalniri pe care le-am avut cu conducerea Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) ni s-a spus ca, in noul proiect de lege, se va pune accent pe despagubirirea in natura, mai ales in cazul celor cererilor pe fondul funciar", a explicat pentru HotNews.ro avocatul Calin Ispravnic, presedintele Asociatiei pentru proprietate Privata (APP).

Despagubiri esalonate pe 10 ani in rate egale sau cu titluri de despagubire

"Despre plafonare nu s-a mai vorbit, acest aspect mai mult ca sigur nu se va regasi in noul proiect de lege. Va fi pastrat totusi aspectul de esalonare a despagubirilor, cel mai probabil pe o perioada minima de 10 ani. La ultimele discutii existau doua variante: fie se esaloneaza pe 10 ani in rate egale pentru fiecare an, fie se recurge la esalonarea sumelor si la posibilitatea emiterii unor titluri de despagubire care pot permite un procent mai mare de despagubiri in functie de anul in care se cere plata.

Spre exemplu, daca se cere plata in primul an pentru un titlul de despagubire atunci se plateste, sa zicem, 20% din valarea totala a despagubirii. Daca se cere dupa noi ani, se plateste 30% si tot asa pana la 100% daca se cere plata in al zecelea an"
, a mai declarat pentru HotNews.ro presedintele APP.

Pozitia Guvernului: Cei care au cumparat drepturi litigioase vor fi obligati sa achite un impozit pe diferenta dintre suma platita pentru acele drepturi si cea incasata de la stat

Solutia privind esaloarea despagubirilor acordate fostilor proprietari a fost sustinuta de la inceputul anului de catre premierul Ponta.

"Solutia este restituirea in natura, unde se poate face, esalonarea platii, verificarea dosarelor si analiza drepturilor litigioase. Plafonarea nu cred ca ar fi constitutionala", declara Victor Ponta in ianuarie, potrivit HotNews.

La inceputul anului 2013, Guvernul condus de premierul Ponta a adoptat un memorandum privind urgentarea elaborarii noilor reglementari in domeniul restituirii proprietatilor pentru incadrarea in termenul acordat de CEDO statului roman pentru solutionarea acestei probleme.

Potrivit documentelor emise de Guvern atunci, dar si potrivit declaratiilor facute de premierul Ponta, persoanele care au cumparat drepturi litigioase pentru imobilele nationalizate, in cadrul proceselor de restituire a bunurilor, vor fi obligate sa achite un impozit pe diferenta dintre suma platita pentru acele drepturi si cea incasata de la stat pentru proprietate sau valoarea imobilului respectiv.

ANRP va reanaliza pana in 2015 toate dosarele solutionate

"Multe dintre drepturile litigioase sunt cumparate si cred ca cei care le-au cumparat trebuie sa fie impozitati pentru asta. Cred ca este corect si este o solutie. Vreau sa ii impozitez pe cei care cumpara drepturi litigioase", declara Ponta in ianuarie.

Potrivit memorandului adoptat de Guvern, pana la finele anului 2015 ANRP urmeaza sa revada toate dosarele solutionate, inclusiv cele pentru care s-au platit despagubiri in numerar, si sa analizeze cauzele care au determinat nerestituirea bunurilor in natura sau prin echivalent, in compensare cu alte bunuri.

ANRP: Terenuri de la ADS si de la ministere, pentru despagubirea in natura. Suma totala a despagubirilor: 8 miliarde de euro

Tot in luna ianuarie, presedintele ANRP, George Baesu sustinea intr-un interviu pentru Bursa ca a estimat "problematica despagubirilor la 8,5 - 9 miliarde de euro".

"Am constatat ca exista posibilitatea, prin preluari de teren, de la Agentia pentru Domeniile Statului (ADS), de la alte ministere care detin suprafete care au avut regimul acesta de teren agricol, sa se rezolve problema in fizic. Vom incerca, atat pentru dosarele care sunt in curs de solutionare la nivel local, cat si pentru dosarele pentru care autoritatile s-au pronuntat in sensul emiterii unor dispozitii de trimitere la despagubiri, sa dam posibilitatea ca oamenii sa se intoarca la autoritatea locala si sa fie pusi in posesie, in fizic", sustinea Baesu.

Astfel, "scadem cele 1,2 miliarde de euro pe care noi le-am anticipat ca le vom plati in fizic, printr-o modificare legislativa si printr-o implicare a detinatorilor de astfel de terenuri in numele statului, ajungem la o suma [n.r. de platit de la buget drept despagubiri] de sub 8 miliarde de euro", mai explica Baesu.

Dosarele din 2008, reevaluate in minus cu 20-50%. In 2013 au fost bugetati doar banii pentru plata despagubirilor castigate definitiv in instanta

Tot atunci, seful ANRP anunta ca, in urma unui raport al Curtii de Conturi, dosarele din 2008 au fost reevaluate in minus cu 20-50%, astfel ca Agentia trebuie sa se gandeasca la o solutie pentru recuperarea prejudiciului.

Reamintim ca in martie 2012, Guvernul de atunci a decis suspendarea pe o perioada de sase luni a emiterii titlurilor de despagubire in cazul imobilelor nationalizate si a sesizat Parchetul pentru o serie de nereguli depistate la ANRP. In urma unui audit efectuat la ANRP au fost descoperite nereguli grave in modul de repartizare a dosarelor de despagubire. Aceasta in conditiile in care s-a constatat ca au ramas 38.000 de dosare nesolutionate.

Un exemplu este ierarhizarea dosarelor in functie de urgentele medicale ale proprietarilor. Auditul intern a aratat ca au fost luate in calcul, in mod abuziv, adeverinte eliberate de medici de familie in care diagnosticele invocate pentru urgentarea procesarii dosarelor au fost infectie urinara, tahicardie, fost fumator si consumator de etanol.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea declara la finele lunii ianuarie ca pentru despagubirea fostilor proprietari sunt prevazute in bugetul pe 2013 doar sumele aferente hotararilor judecatoresti definitive si executorii in acest an, in suma de aproximativ 500 de milioane lei, dupa ce APP a protestat fata de faptul ca in  in proiectul de buget nu sunt prevazute despagubiri pentru fostii proprietari.

Decizia pilot a CEDO pe tema despagubirilor acordate fostilor proprietari - termenul se implineste in aprilie 2013

Curtea Europeana pentru Drepturile Omului (CEDO) a pronuntat, in octombrie 2010, prima hotarare pilot impotriva Romaniei in cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei, care suspenda practic cauzele asemanatoare de pe rolul CEDO si obliga astfel statul roman ca in termen de 18 luni sa ia masuri pentru remedierea problemei retrocedarilor. Termenul a expirat in iulie 2012, dar a fost prelungit la cererea Guvernului pana in 12 aprilie 2013, in timp ce fostul Parlament a decis suspendarea despagubirilor pana pe 15 mai 2013.

Fostul proiect legislativ initiat de Guvernul Ungureanu: Despagubiriplafonate la 15% si esalonate pe 10-12 ani / Peste jumatate din despagubiri ar reveni cultului romano-catolic

In aprilie 2012, sefa ANRP de atunci, Dorina Danielescu anunta ca statul va promova un proiect de lege prin care se intentioneaza limitarea despagubirilor acordate fostilor proprietari la 15% din valoarea imobilelor, suma urmand sa fie platita esalonat, in mod egal, pe o perioada de 10-12 ani.

In momentul in care proiectul guvernului MRU era in dezbatere publica, Bogdan Dragoi, ministrul Finantelor, preciza ca mai mult de jumatate din platile prin bani pentru proprietatile nationalizate de comunisti ar reveni cultului romano-catolic.

Dragoi anunta ca plata integrala exclusiv prin bani pentru proprietatile nationalizate de comunisti ar insemna un efort bugetar estimat la 70 de miliarde de lei (16 miliarde de euro) [n.r - estimarea de atunci a Guvernului MRU], din care mai mult de jumatate ar reveni cultului romano-catolic, care a depus cereri pentru 88.000 de imobile.

"Am gasit solutia cu 15% din valoarea imobilelor pentru ca statul nu-si permite mai mult de atat", a declarat ministrul Finantelor Publice, Bogdan Dragoi. In ceea ce priveste eliminarea restituirii in natura, Dragoi a aratat ca prin mentinerea acestei forme de despagubire s-ar fi creat un tratament discriminatoriu, intrucat persoanele care puteau recupera imobilele in natura erau despagubite integral, in timp ce pentru despagubirile in bani s-a propus limitarea la 15% din valoare.

Proiectul propus de Guvernul Ungureanu a fost retras sub presiunea Asociatilor de proprietari si a societatii civile si statul roman o cerut la CEDO o amanare a termenului limita in cazul Hotararii Pilot.

Sursa: HotNews

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22