Pe aceeași temă
Forumul Judecătorilor atrage atenția că, în actualul context, sediile instanțelor de judecată pot deveni noile focare de răspândire a virusului SARS-CoV-2, dacă nu vor fi adoptate măsuri graduale de reluare a activității, fiind necesară menținerea a numeroase reguli de precauție deja aplicate în prezent. Asociația pledează pentru limitarea procedurilor care presupun prezența justițiabililor în fața instanței, cu respectarea drepturilor omului.
Guvernul și Parlamentul României vor trebui să aibă rol activ și să propună/reglementeze rapid o soluție care să permită judecata a sute de mii de cauze de pe rolul instanțelor, fără dezbateri orale, atât în prima instanță, cât și în căile de atac, în condițiile respectării drepturilor și libertăților fundamentale și al jurisprudenței relevante a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, trebuie imaginat un plan de reluare graduală, cuprinzând mai multe etape, de natură a permite și a asigura distanțarea fizică între participanții la actul de justiție și protejarea sănătății publice, fiind cunoscut că, în instanțele mari, de tipul Tribunalului București sau Curții de Apel București, fluxul de persoane într-o zi normală de lucru depășește 3.000 de justițiabili, avocați, magistrați, personal auxiliar, jandarmi etc, se arată într-un comunicat de presă.
Prima etapă (delimitată în timp în funcție de evoluția pandemiei în România) ar presupune judecarea cauzelor cu caracter deosebit de urgent (ca și până acum), dar și a dosarelor cu caracter urgent, apreciate astfel de instanțele judecătorești și de Consiliul Superior al Magistraturii. Pentru judecata acestor cauze, va putea fi recomandată atât fixarea unor intervale orare distincte, pentru a evita aglomerarea sălii de judecată, cât și măsuri de protecție/distanțare a părților în interiorul sălii de judecată și în restul instanței.
Accesul la arhive și registraturi va trebui restricționat în continuare la minimum, fiind recomandată comunicarea actelor de procedură exclusiv pe cale electronică, cu obligativitatea menționării imediate, în acest sens, a unor adrese de e-mail de către părți, iar numai ca excepție și prin poșta obișnuită.
Asociația consideră că se impune adoptarea cu rapiditate a unui act normativ în vederea stabilirii unor reguli privind judecata prin videoconferință, aplicabile inclusiv după încetarea stării de urgență.
Toate litigiile care antrenează ca părți exclusiv autorități publice ori alte persoane fizice sau juridice, părți reprezentate prin avocați sau consilieri juridici, ar putea fi soluționate prin videoconferință, în măsura existenței acestei posibilități tehnice. Este necesar, de asemenea, ca instanțele la care nu există suportul tehnic pentru desfășurarea ședinței, fără prezența efectivă a părților și a participanților în sala de judecată, să fie dotate cu astfel de echipamente.
A doua etapă ar presupune, pe lângă soluționarea dosarelor cu caracter urgent, stabilite pentru prima etapă, judecata acelor cauze caracterizate printr-un număr limitat de participanți, apreciate astfel de instanțele judecătorești și de Consiliul Superior al Magistraturii, prin stabilirea unor reguli de prioritizare.
De asemenea, în prima și a doua etapă se vor putea judeca și cauzele care nu implică citarea părților, precum și dosarele (cel puțin în materie civilă lato sensu) în care părțile consimt ca soluționarea să se facă fără citarea părților, pe baza înscrisurilor existente la dosar și a probelor deja propuse, doar instanța judecătorească putând aprecia necesitatea existenței fazei orale.
Până în prezent, se mai arată în comunicat, resursele logistice asigurate de Ministerului Justiției au avut o valoare simbolică, iar sistemul judiciar nu beneficiază de dotări performante care să asigure testarea angajaților și a publicului, în scopul prevenirii riscului de îmbolnăvire cu COVID 19.
În același timp, sănătatea personalului instanțelor, a avocaților și a justițiabililor primează, de aceea revenirea la ședințele de judecată încărcate nu este o soluție. Opțiunea este aceea de a alege responsabil între statistici judiciare încărcate, prezentate în ședințele de bilanț anuale, și viața participanților la actul de judecată.
În continuare, vor fi necesare mai multe măsuri de protecție:
plasarea unor recipiente cu dezinfectant specific la intrarea în sediile instanțelor, pentru utilizarea lor de toate persoanele care intră în incinte,
dezinfectarea sălilor de judecată și a tuturor încăperilor de mai multe ori pe zi,
interzicerea accesului în clădiri a persoanelor care prezintă anumite simptome (febră, tuse sau dificultăți de respirație etc.), cu avizul unui medic,
furnizarea de măști de protecție de unică folosință și a accesului la produse dezinfectante pentru personalul din compartimentele care lucrează cu publicul sau cu dosarele, magistrați, avocați, justițiabili etc.,
instalarea unor automate de ticketing, precum și evitarea prezenței neesențiale a avocaților sau a justițiabililor, a studenților aflați în practică, a auditorilor de justiție.
La nivel mondial, există preocupări similare pentru reluarea graduală a activității, fiind organizate grupuri de lucru pentru propuneri în acest sens. De asemenea, au fost adoptate mijloace tehnice (panouri de plexiglas etc.) pentru asigurarea distanțării fizice în sălile de judecată. Bunele practici deja aduse la îndeplinire în alte state (spre exemplu, Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii ori Italia) pot fi preluate și în România, cel puțin parțial.