Fost comisar european, vehiculat pentru postul de consilier prezidential

T.d. | 06.01.2015

SHARE 0

Pe aceeași temă

Fost comisar european, Leonard Orban a demisionat de la sefia Consiliului de Administratie al Institutului European din Romania, urmand sa paraseasca postul la 15 ianuarie. Numele lui Orban a fost vehiculat pe surse drept viitor consilier al presedintelui Iohannis, potrivit Mediafax.

Demisia a fost depusă la 29 decembrie, iar decizia prin care premierul Victor Ponta ia act de acest gest a fost publicată marţi în Monitorul Oficial, cu valabilitate din 15 ianuarie.

Orban conduce Consiliul de Administraţie al Institutului European din România din noiembrie 2013, când a fost numit de premierul Ponta.

Potrivit sursei citate, la 20 decembrie, surse politice au declarat că Leonard Orban va coordona, în calitate de consilier prezidenţial, domeniul afacerilor europene.

Orban a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării Europene, comisar european pentru multilingvism în intervalul ianuarie 2007-februarie 2010, ministru al Afacerilor Europene în Guvernul Boc, începând cu septembrie 2011, fiind menţinut pe această funcţie ministerială în Guvernul Ungureanu şi în primul Guvern Ponta.

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22