Fost ofiter SRI, retinut pentru suspiciuni de frauda bancara

T.d. | 23.07.2014

Pe aceeași temă

Un fost ofiter SRI a fost retinut, dupa ce ar fi transferat ilegal, impreuna cu alti doi barbati, peste un million de lei din contul unui bucurestean, folosind o carte de identitate falsificata, conform Realitatea.net

Ion Stroe, fost ofiţer SRI şi fost avocat în Baroul Bota, este suspectat că a coordonat acţiunile prin care s-a încercat însuşirea sumei respective prin înşelăciune şi fals, au mai spus sursele citate.

Conform aceloraşi surse, din cercetări a reieşit că anul acesta, la 30 ianuarie, din contul unui bucureştean, deschis la agenţia din Capitală a unei bănci, au fost transferaţi ilegal, într-un cont deschis în fals pe numele aceleiaşi persoane, la o altă bancă, 1.030.600 lei.

Pentru transferul banilor, Stroe şi cei doi complici ai săi ar fi folosit o carte de identitate falsificată prin aplicarea fotografiei unei alte persoane pe document.

Banii ar fi urmat să fie scoşi de la bancă de unul dintre cei doi complici ai lui Stroe.

Suma transferată a fost poprită în contul bancar, prejudiciul fiind recuperat în totalitate, precizează Poliţia Română.

În acest caz, anchetatorii au făcut, marţi, percheziţiile la locuinţele lui Stroe şi ale complicilor săi.

Fostul ofiţer SRI şi unul dintre complici au fost reţinuţi şi sunt prezentaţi instanţei, cu propunerea de arestare preventivă.

Acţiunile anchetatorilor au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22