Fost senator PSD, Alexandru Mazăre: Atâta dreptate cât a avut Radu să le dea Dumnezeu acestor oameni

Laurentiu Gheorghe | 20.05.2019

Fratele lui Radu Mazăre, Alexandru Mazăre, le-a spus luni jurnaliștilor la ieșirea de la ÎCCJ ca „toți acești oameni să aibă parte în viața lor de dreptatea pe care Radu Mazăre a avut-o în acest proces”.

Pe aceeași temă

„Nu am vorbit cu el. Am o mare rugăminte. Am văzut că foarte mulți se bucură de situația în care se află Radu. Mie atitudinea asta a lor, lipsa oricărei culturi politice, a oricărei analize critice a situației de fapt, niciun fel de aplecare asupra drepturilor și libertăților omului îmi aduce aminte de comportamentul gărzilor roșii ale lui Mao din perioada marii revoluții culturale (din China - n.r.). Eu am o singură mare rugăminte la Dumnezeu, ca toți acești oameni să aibă parte în viața lor de dreptatea pe care Radu Mazăre a avut-o în acest proces în urma căruia avem o condamnare. Câtă dreptate a avut el aici, când a fost judecat, atâta dreptate, în momentele când o să aibă nevoie, să aibă și acești oameni din partea lui Dumnezeu”, a spus Alexandru Mazăre.

IGPR a anunțat luni că Radu Mazăre se află în custodia Poliției și urmează să fie adus în cursul acestei zile în România.

„La această oră, persoana urmărită internaţional, Radu Ştefan Mazăre, este în custodia Poliţiei Române. Vă reamintim faptul că, la nivelul Poliţiei Române, s-a constituit o escortă, care s-a deplasat în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internaţional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc în cursul acestei zile", precizează Poliţia.

Miercuri, IGPR anunţa că fostul primar al Constanţei Radu Mazăre va fi adus în ţară în 20 mai, fiind deja constituită o escortă, formată din poliţişti români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea sa.

În urmă cu două săptămâni, Radu Mazăre a fost arestat de autorităţile din Madagascar şi a fost ţinut în custodie, această măsură fiind luată ca urmare a mandatului de căutare emis de autorităţile române prin Interpol.

Mazăre a plecat în Madagascar de mai bine de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.

Fostul edil are multiple condamnări în România, multe nedefinitive. Pedeapsa definitivă care a atras şi mandatul internaţional este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22