Fosta conducere a Academiei de Poliție, trimisă în judecată pentru șantajarea Emiliei Șercan

Dora Vulcan | 19.09.2019

Procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe fostul rector al Academiei de Poliție, Adrian Iacob, și pe fostul prorector al instituției, Mihail Marcoci, pentru șantajarea jurnalistei.

Pe aceeași temă


Procurorii spun că, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, rectorul Adrian Iacob și prorectorul Petrică Mihail Marcoci Petrică-Mihail, de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe Gheorghe Adrian Bărbulescu ”să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională”, transmite DNA într-un comunicat remis presei.

Iacob și Marcoci i-au cerut lui Bărbulescu, profitând de ascendentul dat de relația de subordonare, diferența de vârstă și de gradul profesional, precum și de recunoștința acestuia pentru că după absolvire fusese menținut în cadrul academiei, să achiziționeze mai multe aparate de telefon second hand și cartele preplătite pentru a transmite mesaje de amenințare Emiliei Șercan.

Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului, în schimbul mesajelor de amenințare trimise, că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală.

Procurorii spun că solicitări similare au fost transmise încă unui ofițer debutant din cadrul academiei, care însă nu le-a dat curs.


Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada menționată, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliție, care ar fi putut avea consecințe semnificative asupra carierei și reputației celor doi inculpați, mai spun procurorii DNA.


După trimiterea mesajelor de amenințare, inculpații au avut mai multe convorbiri cu autorul faptei, folosind aplicații telefonice criptate sau prin intermediari, prilej cu care i-au cerut să șteargă toate schimburile anterioare de mesaje, i-au indicat ce să declare organelor de urmărire penală și l-au asigurat că va primi o pedeapsă ușoară, precum și că va fi menținut în cadrul academiei chiar în situația unei condamnări, mai spune DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

Față de inculpatul Bărbulescu Gheorghe-Adrian, procurorii anticorupție au dispus disjungerii cauzei în vederea încheierii unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22