Fosta consilieră a lui Dragnea, trimisă în judecată de DNA într-un dosar de angajări fictive

Dora Vulcan | 01.10.2019

Cristina Elena Neamțu este acuzată de de complicitate la abuz în serviciu și de fals intelectual în formă continuată, fiind angajată fictiv la Compania Națională Aeroporturi București.

Pe aceeași temă

Cristina Elena Neamțu a fost angajată la Compania Națională Aeroporturi București ca referent și plătită fără să fi dat pe la serviciu decât 56 de minute, cât a semnat condica în fals timp de opt luni, explică procurorii DNA într-un comunicat remis presei marți. Mai mult, Neamțu a beneficiat și de mașină de serviciu pe care nu avea cum să o folosească decât în interes personal din moment ce nu frecventa locul de muncă și de deconturi la transport.

Alături de fosta consilieră a lui Dragnea, au mai fost trimiși în judecată doi foști directori generali ai companiei. Este vorba de Sorinel Ciobanu, la data faptelor director general al Companiei Naționale „Aeroporturi București” SA, acuzat de abuz în serviciu și de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (fosta infracțiune de conflict de interese), și de Liviu Radu, la data faptei director general al Companiei Naționale „Aeroporturi București” (C.N.A.B.) SA, acuzat de conflict de interese.

Elena Cristina Neamțu fusese angajată ca referent la Direcția de Relații Externe a companiei și a fost acuzată de complicitate la abuz în serviciu și de fals intelectual în formă continuată,

Procurorii DNA spun că Sorinel Ciobanu, ca director general al Companiei Naționale „Aeroporturi București” SA, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în perioada 05.10.2015 - 30.06.2016, în sensul că ar fi dispus angajarea Elenei Neamțu Cristina Elena, începând cu data de 06 octombrie 2015, în postul de referent de specialitate în cadrul Serviciului Relații Externe, deși știa că Neamțu nu se va prezenta niciodată la locul de muncă.

După terminarea perioadei de probă, acesta ar fi aprobat un raport și ar fi emis o decizie din care rezulta că Neamțu Cristina Elena și-ar fi îndeplinit cu seriozitate atribuțiile de serviciu, propunându-se continuarea activității pe postul de referent de specialitate în cadrul Serviciului Relații Externe.

Mai mult, i-ar fi permis lui Neamțu să folosească autoturismul instituției în interes personal și ar fi dispus către Serviciul Financiar să achite plata drepturilor salariale și contravaloarea transportului către Neamțu.

Procurorii spun că Ciobanu ar fi prejudiciat astfel compania cu 70.857 lei.

La rândul ei și Cristina Elena Neamțu a semnat condica de prezență atestând în fals prezența sa locul de muncă pentru o durată de 432 ore, în realitate aceasta fiind prezentă doar 56 de minute, adică exact minutele în care venea la sediul companiei doar ca să semneze condica.

În datele de 04.06.2014 și 19.08.2015, inculpatul Ciobanu Sorinel, în aceeași calitate, și-ar fi semnat propriile decizii de numire în Comitetul consultativ al unei asocieri în participațiune cu două societăți comerciale care desfășoară acte de comerț în interiorul aeroportului Henri Coandă din București, obținând în acest mod un folos patrimonial în cuantum total de 169.422 lei.
În aceeași manieră ar fi procedat și inculpatul Radu Liviu care, la data de 01.10.2013, și-ar fi semnat propria decizie de numire în Consiliul de supraveghere al unei asocieri în participațiune cu aceleași societăți comerciale, demers care s-a soldat cu obținerea de către acesta a unui folos patrimonial în cuantum total de 71.374 lei.

Compania Națională „Aeroporturi București” SA a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal, împotriva inculpaților Ciobanu Sorinel și Neamțu Cristina Elena, cu suma de 70.857 lei.

În cauză s-a instituit sechestrul asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile deținute de inculpații Neamțu Cristina Elena și Ciobanu Sorinel.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22