Pe aceeași temă
Ion Călinoiu (PSD), fost președinte al Consiliului Județean Gorj și unul dintre foștii baroni social-democrați, a fost reținut miercuri pentru 24 de ore, transmite publicația Gorjeanul.
La data de 13 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat, de 67 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, potrivit unor surse judiciare.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că persoana în cauză nu a declarat organelor de cercetare penală tot ceea ce cunoștea cu privire la modalitatea de evaluare a ofertelor privind achiziția publică, având ca obiect ,,Lucrări și servicii de reparare și întreținere drumuri județene aflate în administrarea județului Gorj”, în perioada 2015-2019, prin prisma propunerilor tehnice, ce au avut influență în propunerea financiară și desemnarea câștigătoare a ofertei depuse de o asociere de societăți comerciale, aspecte esențiale cauzei, mai spun sursele citate.
Fostul preşedinte PSD al Consiliului Judeţean (CJ) Gorj Ion Călinoiu a fost condamnat, în octombrie 2016, la patru luni de închisoare cu suspendare pentru fals în declaraţii în formă continuată, după ce nu ar fi menţionat în declaraţia de avere venituri realizate în calitate de expert la Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Decizia instanţei nu era definitivă.