Pe aceeași temă
"Admite acordul de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul Adrian Gurzău. Condamnă la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare. Dispune suspendarea sub supraveghere pe o durată de 3 ani. Menține măsura preventivă a controlului judiciar. Confiscă suma de 365.661 lei (echivalentul sumei de 81.502 euro). Obligă inculpatul la plata sumei de 1.100 de lei cheltuieli judiciare către stat", se arată în minuta hotărârii Tribunalului București, conform Agerpres.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Potrivit DNA, în perioada 8 aprilie — 1 noiembrie 2015, Angela Toncescu, membru și, începând cu data de 2 iulie 2015, președinte al Consiliului de Administrație al SC Carpatica Asig SA, i-a promis lui Adrian Gurzău întocmirea unui contract de prestări servicii între o firmă unde deputatul era administrator și SC Carpatica Asig SA.
Contractul a fost încheiat pe 2 noiembrie 2015 și avea ca obiect furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de relații cu clienții, info-line, contact center vânzare și marketing, pe o durată minimă de cinci ani.
"Valoarea contractului pentru primele trei luni (perioada test) a fost stabilită la suma de 10.000 de euro + TVA, plătită de SC Carpatica Asig SA lunar, iar pentru următoarele 60 de luni valoarea contractului ar fi fost de 4.000 de euro + TVA, pe fiecare lună. Așadar, valoarea totală a contractului pe perioada preconizată este de 270.000 de euro + TVA. Contractul încheiat a fost păgubos pentru SC Carpatica Asig SA, în contextul în care, la momentul încheierii, societatea de asigurări avea un departament compus din patru angajați ai societății, care desfășurau activități similare, la costuri mult mai scăzute", susțin procurorii.
În schimbul acestor promisiuni și încheierii contractului, începând cu 8 aprilie 2015 și până în 14 martie 2016, Adrian Gurzău a susținut că își exercită influența pe care o avea asupra unor membri din conducerea Autorității de Supraveghere Financiară. Aceasta ar fi constat în influențarea votului din Consiliul ASF pentru urgentarea procedurii de avizare a Angelei Toncescu în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al SC Carpatica Asig SA și pentru ca aceasta să nu fie sancționată pentru nereguli constatate în activitatea sa anterioară.
"Totodată, deputatul Gurzău Adrian, prevalându-se de calitatea de demnitar și de membru al Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților, și-a traficat influența asupra unor membri din conducerea ASF, astfel încât membrii Consiliului ASF să aprobe prelungirea perioadei de redresare pe bază de plan a SC Carpatica Asig SA, deși, prin adresa Direcției de supraveghere și control — Sectorul asigurări-reasigurări din 14.07.2015, se propusese Consiliului ASF constatarea stării de insolvență a SC Carpatica Asig SA", mai spun procurorii.
Adrian Gurzău a fost de acord să primească doi ani și opt luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de trei ani, și interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.