Fostul diplomat în Singapore Silviu Ionescu, condamnat la SASE ani de închisoare CU EXECUTARE

D.g. | 14.02.2014

Pe aceeași temă

Curtea de Apel București (CAB) l-a condamnat joi, definitiv, la șase ani de închisoare cu executare pe fostul diplomat român în Singapore, Silviu Ionescu. El este acuzat că a produs două accidente auto, pe 15 decembrie 2009, în urma cărora o persoană a decedat, iar alte două au fost rănite, relateaza Agerpres.

Magistrații au admis recursul Parchetului și au majorat pedeapsa de trei ani de închisoare stabilită de Judecătoria Sectorului 3 din 27 martie 2103.

Silviu Ionescu a primit șase ani de închisoare pentru ucidere din culpă, doi ani și jumătate pentru vătămare corporală din culpă și patru ani de închisoare pentru părăsirea locului accidentului.

Din pedeapsa rezultată de șase ani de închisoare se va scădea perioada când acesta a stat în arest preventiv, respectiv 8 mai — 25 noiembrie 2010.

Potrivit anchetei întreprinse de procurorii Parchetului General, pe 15 decembrie 2009, în jurul orei 3,10, Silviu Ionescu, în timp ce conducea în orașul Singapore un autoturism aparținând Ambasadei României, nerespectând culoarea verde pentru pietoni, a accidentat la o intersecție semaforizată două persoane, în vârstă de 30 și 24 de ani, care traversau regulamentar strada.

Diplomatul român a părăsit locul accidentului și a continuat să conducă autovehiculul până la următoarea intersecție semaforizată, unde, nerespectând, de asemenea, culoarea verde pentru pietoni, a produs un alt accident, soldat cu rănirea unei persoane în vârstă de 18 ani. Nici de această dată Silviu Ionescu nu a oprit, părăsind locul accidentului și abandonând autoturismul într-o zonă industrială a orașului Singapore, au stabilit procurorii.

Una dintre cele trei victime a decedat ca urmare a leziunilor grave ce i-au fost provocate în urma primului accident rutier, celelalte două victime suferind și ele o serie de leziuni.

Concluziile raportului medico-legal întocmit în cauză au relevat că victima primului accident, în vârstă de 30 de ani, a decedat la trei zile după producerea evenimentului, din cauza unei hemoragii intracraniene și contuzii cerebrale cu fractură de craniu, leziuni ce au putut fi produse în impact.

Cea de-a doua victimă a primului accident a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale, fiind de natură a determina infirmitate și au pus în primejdie viața victimei.

Ulterior producerii celor două accidente de circulație, Silviu Ionescu a sesizat poliția singaporeză cu privire la faptul că autoturismul a fost sustras din fața Ambasadei României după ora 2,00, situație neconformă cu realitatea, pe care a susținut-o și prin declarațiile date în fața autorităților judiciare locale, potrivit procurorilor.

Procurorii din Singapore au descoperit că Silviu Ionescu a condus sub influența băuturilor alcoolice.

La dosar există declarația unui martor, Ae Ree, care spune că Silviu Ionescu a consumat o cantitate considerabilă de alcool înainte de a se urca la volanul mașinii ambasadei.

De altfel, procurorii din Singapore susțin că, în momentul în care diplomatul român a sunat la numărul de urgență 999, el a dat dovadă de incoerență, fapt ce atestă că acesta consumase băuturi alcoolice.

Anchetatorii din Singapore nu au putut proba această acuzație, "întrucât inculpatul s-a prevalat și s-a bucurat de imunitate diplomatică".

După producerea accidentului, Silviu Ionescu a părăsit sub un fals pretext statul Singapore, încălcând procedurile existente și asigurându-se că nu vor exista piedici în demersul său.

Astfel, secretara Ambasadei României din Singapore, Maria Trușcă, soția șoferului diplomatului, le-a declarat procurorilor că Silviu Ionescu a întocmit, pe 17 decembrie 2009, două documente pe care urma să le transmită Ministerului de Externe din Singapore și celui din România, prin care își anunța plecarea din Singapore. Diplomatul a cumpărat în grabă un bilet de avion cu destinația România, după care i-a solicitat secretarei să transmită cele două documente după ora 23,00, când el era deja îmbarcat în avion.

Practic, diplomatul nu a așteptat aprobarea privind părăsirea postului din partea autorităților române, așa cum cere regulamentul.

Pe 8 mai 2010, Silviu Ionescu a fost arestat în România, după ce procurorii Parchetului General l-au acuzat că a încercat să influențeze declarațiile unor martori, fiind eliberat ulterior din arest.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22