Fostul director general CE Oltenia folosea în birou aparatură de bruiaj. S-a deschis dosar

Iulian Popescu | 06.02.2016

O aparatură de bruiaj a fost descoperită în biroul fostului director general de la Complexul Energetic, Laurenţiu Ciurel (inculpat în același dosar cu Victor Ponta și Dan Șova), de către o comisie care a făcut inventarul obiectelor din încăpere în timp ce acesta se afla în concediu medical.

Pe aceeași temă

 

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Gorj au deschis un dosar penal in rem şi verifică dacă aparatura a fost folosită legal sau ilegal şi de către cine, potrivit Digi24. În cazul în care o persoană va fi găsită vinovată de infracţiunea de plasare, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

 

Aparatul a fost descoperit de comisia specială desemnată de actualul director, Laurenţiu Ciobotărică, pentru întocmirea inventarului din birou. Echipa respectivă a făcut inventarul în această săptămână, în timp ce Ciurel se afla în concediu medical.

 

Surse din cadrul companiei au declarat pentru Gazeta de Sud că ar fi fost descoperită aparatură de bruiaj şi o cameră video ascunsă într-un ceas şi care ar fi fost conectată la un laptop.

 

Fostul director a recunoscut public că aparatul de bruiaj îi aparține, l-a primit cadou şi l-a folosit, potrivit Digi24.

 

Ciurel a fost revocat în decembrie, pentru ca se afla in conflict de interese, in conditiile in care a fost trimis in judecata in dosarul Turceni-Rovinari, alaturi de Victor Ponta si Dan Sova, cauza in care Complexul Energetic Oltenia – al carui director este – s-a constituit parte civila.

 

La mijlocul lui noiembrie, Ciurel lua in considerare optiunea demisiei in urma unei discutii cu noul ministru al Energiei, Victor Grigorescu, dar apoi a ales sa ramana, in pofida scandalurilor ce puteau afecta compania.

 

"Am avut o discutie cu domnul Laurentiu Ciurel si am apreciat deschiderea acestuia de a lua in considerare demisia din functia de director general al Complexului Energetic Oltenia, apreciind aceasta decizie ca fiind benefica atat pentru domnia asa, cat si pentru companie", spunea Victor Grigorescu, la acel moment. Insa la o zi distanta, Ciurel declara ca nu isi va da demisia. Ministrul Grigorescu a reactionat: "discutia mea cu domnul Ciurel a fost foarte clara. Nu va exista, fata de nimeni, niciun fel de toleranta la semnalele care vizeaza lipsa de integritate", spunea ministru Energiei.

 

Coleg de dosar cu Ponta

 

Fostul premier Victor Ponta, Dan Sova și Laurentiu Ciurel au fost trimisi in judecata, anul trecut, in dosarul legat de contractele de consultanta cu complexele energetice Turceni si Rovinari. Ponta este acuzat de DNA de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată si spălare de bani. DNA i-a mai trimis in judecata, in acelasi dosar, pe Dan Sova, pe Laurentiu Ciurel, seful Complexului Oltenia, si pe alti doi directori de la complexul energetic

 

În 13 iulie, Victor Ponta a fost chemat la DNA, unde a fost anunțat că în dosar s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile și că procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce îi aparțin în dosarul Rovinari—Turceni în care acesta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.

 

Tot atunci, DNA i-a schimbat calitatea în acest dosar din suspect în inculpat, premierul prevalându-se de dreptul la tăcere, astfel că nu a dat o declarație în fața procurorului.

 

DNA a anuntat intr-un comunicat ca premierul este urmarit penal pentru savarsirea infractiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată si spălare de bani. Ponta este de asemenea acuzat de conflict de interese, din cauza numirii lui Dan Sova in functia de ministru.

 

Procurorii DNA arata, in primul cap de acuzare, ca avocatul Victor Ponta ar fi emis în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei, in urma incheierii unei convenții de conlucrare profesională între SCA „Șova și Asociații” și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, acestea fiind decontate de societatea lui Sova. Procurorii arata insa ca sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, deoarece Ponta nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Ponta i-a cerut lui Sova să întocmească rapoarte de activitate juridică pentru activitatea pretins a fi prestată de el întocmindu-se astfel, în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 - decembrie 2008. Ponta a folosit o parte din sumele obținute pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidențial situat în București si a mai beneficiat de dreptul de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10 achitat partial de societatea lui Sova.

 

In al doilea cap de acuzare procurorii DNA arata ca premierul Victor Ponta l-a desemnat pe Dan Șova, în luna august 2012, în funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcția de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor și în luna martie 2014 ministru al Transporturilor, în condițiile în care Ponta a beneficiat în trecut de foloase din partea lui Șova, constând în sume de bani (în total aprox. 250.000 lei) și dreptul de folosința gratuită a unui autoturism.

 

De pe profit, in pragul falimentului

 

Cu peste 15.000 de angajati, Complexul Energetic Oltenia este un mamut care se confrunta si cu alte probleme, cu exceptia celor penale. In 2014, CEO a inregistrat cea mai mare pierdere dintre toate societatile de stat: aproape 700 de milioane de lei. De la un profit de 118 milioane de lei in 2012, CEO atinge in numai doi ani pragul falimentului.

 

De asemenea, valoarea creantelor a crescut de la 300 de milioane de lei in 2012 la peste 1 miliard in 2014, iar platile restante de la zero in 2012 la peste 50 de milioane de lei in 2014. In ciuda acestei situatii, managerul Laurentiu Ciurel a fost mentinut in functie, motivul invocat in mai multe randuri de fostul ministru al energiei Andrei Gerea fiind faptul ca a fost numit in baza OUG 109/2011 privind managementul corporativ. Laurentiu Ciurel e recunoscut ca fiind un apropiat al PSD.

 

Ciurel a fost trimis in judecata in dosarul Turceni-Rovinari, alaturi de Victor Ponta si Dan Sova. Ciurel ar fi intr-un conflict de interese in conditiile in care compania pe care o conduce s-a constituit parte civila in procesul Turceni-Rovinari. El a ramas in functia de director general al CE Oltenia, chiar daca aceasta companie este parte civila in dosar. CE Oltenia ar trebui sa recupereze un prejudiciu estimat de procurorii DNA la 19,7 milioane de lei, din care 2,7 milioane de lei provocati de actualul director general, Laurentiu Ciurel.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22