Fostul șef al CFR, Mihai Necolaiciuc, urmărit penal de DNA

Tudor Despina | 11.04.2016

DNA a dispus urmărirea penală a fostului director CFR Mihai Necolaiciuc pentru două acuzații.

Pe aceeași temă

 

DNA susține că Mihai Necolaiciuc se face vinovat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. Potrivit unui comunicat al Direcției Anticorupție, fostul director general al SNCFR a prezentat din calitatea de martor declarații contradictorii.

 

Necolaiciuc Mihai a fost audiat în calitate de martor, în ziua de 05 aprilie 2016, în dosarul 35211/3/2015 al Tribunalului București. În această împrejurare, suspectul Necolaiciuc Mihai a prezentat declarații care contravin probelor administrate în cauză, contravin propriilor declarații date în cursul urmăririi penale și aspectelor pe care acesta le cunoștea”, susține DNA.

 

Mai mult, Necolaiciuc ar fi avut “o atitudine omisivă de ascundere, de trecere sub tăcere a faptelor cu caracter esențial, cu eficiență probatorie, concludente și pertinente în cercetarea și soluționarea cauzei, cu scopul vădit de a îngreuna aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală, de a induce în eroare instanța de judecată, împrejurări de natură a ușura situația juridică a inculpaților cercetați în dosarul aflat pe rolul instanței anterior amintite”.

 

Dosarul în cauză în care fostul șef al CFR a fost audiat ca martor a dus, la finalizarea anchetei, la trimiterea în judecată a trei inculpați pentru presupuse fapte de trafic de influență.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22