Pe aceeași temă
„La data de 21.05. 2020 s-a dispus prin ordonanță reținerea suspectului Onilă Cornel, fost episcop de Huşi, pentru săvârşirea unor infracţiuni la viaţa sexuală”, a declarat Adina Bocai, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Este pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române când un fost ierarh este reținut pentru o astfel de acuzație.
În același dosar, alături de Onilă a mai fost reținut și fostul arhimandrit al Catedralei Episcopale din Huși, Sebastian Jitaru, acuzat la rândul său de multiple fapte de viol și abuz sexual asupra unor minori.
Dosarul penal în care Onilă și Jitaru sunt cercetați pentru infracțiuni sexuale a fost deschis de Parchetul Curții de Apel Iași anunță site-ul „Să fie lumină”, preluat de HotNews.ro
În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au solicitat redeschiderea dosarului în care fostul episcop de Huşi, Corneliu Onilă, a fost cercetat pentru act sexual cu minori.
Dosarul a fost iniţial deschis după declanşarea scandalului în care au fost implicaţi fostul episcop şi alţi trei preoţi, care l-au şantajat pe Onilă. Pentru că nu ar fi avut suficiente probe, cauza a fost clasată.
Scandalul a izbucnit în iunie 2017 la Episcopia Huşilor, când Corneliu Bârlădeanul, pe atunci episcop al Huşilor, a reclamat la DNA că este şantajat de trei preoţi care i-ar fi cerut bani sau funcţii pentru a nu face publică o înregistrare în care prelatul ar apărea în timp ce întreţinea raporturi sexuale cu o persoană despre care se crede că era un elev de la Seminarul Teologic Huşi, actualmente preot într-o parohie din judeţul Vaslui.
Jitaru Sebastian Cristi, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, Damian Gheorghe, preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui şi Bumbu Răzvan Mihail, preot paroh la Parohia Văleni, au fost reţinuţi pe data de 15 iunie, fiind acuzaţi de şantaj. Ulterior, aceştia au fost plasaţi în arest la domiciliu şi eliberaţi sub control judiciar.
Episcopia Huşilor a decis ca cei trei preoţi acuzaţi de şantaj să nu mai aibă dreptul de a sluji, până la finalizarea în instanţă a cazului, iar la scurt timp, Mitropolia Moldovei i-a solicitat şi episcopului acuzat că ar fi întreţinut relaţii homosexuale să nu mai slujească Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe bisericeşti. Fostul episcop al Huşilor, pe numele de mirean Corneliu Onilă, s-a retras din funcţie în luna august a anului 2017 şi se află la Mănăstirea Văratec.
Cei trei preoţi, acuzaţi în cursul anului 2017 că l-au şantajat pe fostul episcop Corneliu Bârlădeanu, au fost condamnaţi miercuri, de magistraţii de la Tribunalul Vaslui, la câte doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. De asemenea, instanţa le-a interzis celor trei dreptul de a fi aleşi în funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi preoţi. Celor trei le-a fost fixat un termen de supraveghere de trei ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, inculpaţii fiind totodată obligaţi la plata unor amenzi penale şi la efectuarea de muncă neremunerată, în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile.