Pe aceeași temă
În aceeași speță, Mircea Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, iar fostul deputat PNL Cristian Boureanu la 4 ani și 3 luni cu executare (schimbare din condamnare cu suspendare).
Instanța Supremă a mai decis confiscarea de la Ionuț Costea a sumelor de 3.121.328,41 de lei și 1.919.900 de euro.
Ionuț Costea a fost vicepreședinte al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, dar și președinte al EximBank.
Decizia magistraților nu este definitivă.
Context
Fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, fostul deputat PNL, Cristian Boureanu și fostul șef al Eximbank, Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Cristian Dascălu și administratorul unei societăți comerciale au fost trimiși în judecată, în noiembrie 2019, de DNA, în dosarul privind reabilitarea căii ferate București-Constanța.