Fostul ofiter SRI Daniel Dragomir, eliberat si plasat in arest la domiciliu

Dora Vulcan | 29.12.2016

Curtea de Apel Bucuresti a decis joi schimbarea arestului preventiv cu arestul la domiciliu in cazul fostului ofiter SRI, Daniel Dragomir.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Fostul ofiter SRI acuzat ca a pus la cale spionarea familiei sefei DNA Laura Kovesi nu are voie sa paraseasca domiciliul si sa comunice cu martorii, cu expertii sau cu ceilalti inculpati din dosar. In urma cu o saptamana, Dragomir era arestat preventiv in doua dosare, "Black Cube" si in cel in care a fost acuzat ca ca ar fi cerut si primit peste 460.000 de euro de la Rami Ghaziri pentru a-i proteja afacerile.

 

 

 

 

***

 

 În luna septembrie 2016, fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a fost arestat în dosarul Black Cube, privind spionarea comunicaţiilor şi hărţuirea familiei şi a unor apropiaţi ai Laurei Codruţa Kovesi, procurorului-şef al DNA. Acum, a primit un alt mandat de arestare preventivă.

 

 

El a fost acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, instigare la fals informatic, în formă continuată şi instigare la violarea secretului corespondenţei. Operaţiunea legată de spionarea şi copromiterea şefei DNA purta numele TORNADO. Însă el mai era implicat într-un dosar penal - Agroli Crevedia.

 

În acesta din urmă, în care a primit mandatul de arestare preventivă, Daniel Dragomir a fost trimis în judecată alături de soţia sa, Marinela Zoica Dragomir, şi ea fost angajat al SRI. Procurorii spun că, în perioada octombrie 2012 – octombrie 2013, Dragomir, care îndeplinea funcţia de şef de grupare sectoare informativ-operative în Direcţia Generală de Prevenire şi Combaterea Terorismului din cadrul Serviciului Român de Informaţii, beneficiind de ajutorul soţiei sale a pretins şi, ulterior, a primit de la omul de afaceri Rami Ghaziri, administrator al Agroli Crevedia, suma totală de 462.567 de euro, compusă din 374.078 euro, suma primită în numerar într-un cont bancar deschis pe numele altei persoane, 70.575,87 euro reprezentând finanţarea cheltuielilor necesare înfiinţării, dotării şi asigurării funcţionarii unei societăţi comerciale, incluzând şi un autoturism de lux, marca Porsche Cayenne şi 18.000 euro, reprezentând salariul lunar de 8.000 lei, primit de soţia să Dragomir Marinela Zoica, în calitate de administrator al acestei firme nou înfiinţate, arată adevarul.ro, care citează News.ro.

 

„Sumele de bani menţionate mai sus au fost pretinse şi primite de către inculpatul Dragomir Daniel, pentru a-şi folosi influenţă, prin prisma funcţiei deţinute, asupra unor funcţionari publici, factori de decizie în cadrul Ministerului Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară”, se arată într-un comunicat al DNA.

  

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22