Fostul prefect al Capitalei: PNL nu poate avea congres cu 5000 de participanți când limita e de 1000

Laurentiu Gheorghe | 22.09.2021

Fost prefect al Capitalei, Alin Stoica, afirmă că organizarea Congresului PNL nu ar trebui permisă la o incidenţă de peste 3 la mie, când limita pentru spectacole în aer liber este de 1.000 de persoane.

Pe aceeași temă

„Potrivit normelor legale şi potrivit regulilor de bun simţ, nu poţi permite organizarea de conferinţe, în spaţii închise, cu 5.000 de oameni, atunci când limita pentru spectacole în aer liber este de 1.000, iar limita pentru proteste este de 100 de persoane. Responsabilitatea este acum aruncată pe geam, se pare, pentru nişte interese strict personale. De ce este această atitudine dăunătoare? Pentru că autorităţile subminează practic conformarea. Ne arată nouă, tuturor cetăţenilor, că legea este opţională pentru unii, că poate fi interpretată după bunul plac. Iar concret că mijloacele de protejare a sănătăţii şi vieţii oamenilor nu sunt serioase, ele se aplică doar când ne convin, dar atunci când ele nu ne permit să facem ce vrem le dăm deoparte", a scris Alin Stoica, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

El invocă actele normative potrivit cărora conferinţele pot fi organizate cu maxim 150 de persoane la interior în cazul în care incidenţa este între 3 şi 6 la mia de locuitori. Potrivit fostului prefect, încadrarea Congresului PNL în aceeaşi categorie cu spectacolele reprezintă "o interpretare total fantezistă" a legii.

"Este o interpretare total fantezistă a legii, dincolo de limita bunului simţ. Mai întâi că reglementarea cu pricina (art. 1, pct. 8 indice 1 din Anexa 3 a HG 932/2021, modificat prin HG 990/2021) priveşte spectacolele şi concertele, care se pot desfăşura doar cu respectarea Ordinului comun al ministrului Culturii şi ministrului Sănătăţii. În niciun caz nu poate privi congresul unui partid. Apoi, avem o reglementare specifică pentru conferinţe, la alte puncte ale aceleiaşi Hotărâri de Guvern (28 - 30 indice 1, iar la cel din urmă se descrie scenariul de peste 3/1000). Or, conform acestui punct, conferinţele pot fi organizate cu maxim 150 de persoane la interior în cazul în care incidenţa este între 3 şi 6 la mia de locuitori. În cele din urmă, avem prevederile Ordinului comun al ministrului Culturii şi ministrului Sănătăţii, 3245/2020, modificat prin Ordinul 3032/2021, care nu a mai fost actualizat după ce au fost permise spectacolele în cazul unei incidenţe de peste 3/1000 şi care prevede doar că sunt interzise spectacolele în cazul în care este depăşită această incidenţă. Desigur, acest ordin va trebui modificat, dar priveşte tot concertele şi spectacolele, nu conferinţele, congresele şi alte activităţi politice", explică fostul prefect de Bucureşti.

Premierul Florin Cîţu a declarat că reuniunea liberalilor de la sfârşitul acestei săptămâni se va desfăşura în condiţii de legalitate şi de siguranţă maximă, iar oricine va încerca să amâne Congresul PNL nu are nicio şansă.

"Nu este spaţiu mic, sunt 15.000 de metri pătraţi, vor fi 3 metri pătraţi pentru fiecare persoană. Dacă vin 5.000 de persoane, vor fi 3 metri pătraţi pentru fiecare persoană, va fi cu certificat verde şi centre de testare acolo, deci va fi în condiţii regulamentare. Înţeleg că este şi o recomandare pe care au cerut-o de la cei de la CNSU, va fi organizat în condiţii de legalitate şi de siguranţă maximă Congresul PNL. Oricine încearcă să amâne acest congres nu are nicio şansă", a precizat Cîţu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22