Pe aceeași temă
Fostul prefect sustine ca nu l-ar vota niciodata pe Dragnea in nicio functie publica.
"Eu nu l-am perceput ca Dumnezeu pe Liviu Dragnea, deoarece incepand cu anul 2001 pana in 2005 i-am fost sef si nu putea sa fie Dumnezeu, cata vreme eu eram seful organizatiei PSD Teleorman si prefectul judetului. (...) Cred ca este un pic exagerata chestiunea. Dragnea este totusi un om, nu poate sa fie Dumnezeu. Este unul ca toti oamenii, ca noi toti", a precizat Nitulescu, citat de Agerpres.
Intrebat de jurnalisti despre posibilele abuzuri care ar fi fost facute cu privire la transferarea insulei Belina catre Tel Drum, Teodor Nitulescu a precizat ca este "un furt cu hotarare de guvern. Despre ce discutam? Maine, poimaine s-ar putea ca Guvenul sa ia varful Omu si sa-l dea firmei Tel Drum. (...) Nu pescuitul era important acolo, ci materialul pentru activitate", a mai spus fostul prefect de Teleorman.
Cat despre prezenta la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, Nitulescu a declarat ca "sunt aici in calitate de martor, deci nu am venit din proprie initiativa. Sunt citat de catre DNA in dosarul Tel Drum, avand in vedere calitatea mea de prefect in doua mandate, participant si om care cunoaste niste interactiuni privitoare la relatia mea cu domnul Dragnea.
Asta explic Parchetului. (...) Nu fac altceva decat relatez in timp relatii care s-au desfasurat in cadrul judetului Teleorman in ceea ce priveste activitatea Consiliului Judetean, a Prefecturii si interferentele pe care le-am avut cu Liviu Nicolae Dragnea si cu firma Tel Drum", a mai spus Nitulescu.
Procurorii DNA au dispus, luni, schimbarea incadrarii juridice, in sensul retinerii formei agravante a infractiunilor initiale, precum si punerea in miscare a actiunii penale fata de societatea Tel Drum si reprezentantii acesteia, in dosarul privind fraudarea fondurilor europene.
Potrivit unui comunicat al DNA, SC Tel Drum SA - persoana juridica, dar si Petre Pitis si Mircea Visan, reprezentanti ai societatii, sunt urmariti penal pentru savarsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave.
In dosar mai sunt cercetati Florian Neda, reprezentant al Tel Drum, Florian Ion, reprezentant al WFA Impex SRL, precum si societatea WFA Impex SRL - persoana juridica, pentru complicitate la savarsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave.