Pe aceeași temă
"Nu stiu ce investigatii s-au facut, dar potrivit procedurilor, se incepe cu investigatii neinvazive: EKG, investigatii imagistice, analize, pentru a vedea daca exista semne de leziuni musculare ale inimii si stabilirea valorilor zaharului in sange", a explicat profesor doctor Mircea Cinteza, seful clinicii Cardiologie de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB), citat de Hotnews.
Mircea Cinteza a precizat ca in urma acestor investigatii neinvazive se decide daca este necesara si coronarografia. "El avand cele doua boli prinicipale, boala cardiovasculara si diabet, in astfel de situatii exista opinii ale celor specializati si acesti medici se intalnesc de facto intr-o comisie pentru a analiza situatia fiecarui pacient", a mai adaugat profesorul doctor Mircea Cineza. Seful clinicii Cardiologie a precizat ca in urma invesigatiilor echipa de medici va decide daca in cazul lui Sorin Oprescu problemele pot fi rezolvate cu tratament, printr-o interventie de largire a arterei sau printr-o operatie pe cord.
Pe durata investigatiilor, Oprescu va fi sub escorta.
Oprescu, a fost adus sambata, in jurul orei 16, pentru investigatii medicale, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, fiind transportat din arest cu o masina a Politiei Capitalei.
Tribunalul Bucuresti respinge cererea pentru o masura mai usoara in cazul lui Sorin Oprescu
Sorin Oprescu ramane in arest preventiv, dupa ce Tribunalul Bucuresti a respins, vineri, cererea pentru o masura mai usoara. Decizia instantei nu e definitiva si poate fi contestata. Acuzat de luare de mita, primarul suspendat al Capitalei este inchis de la inceputul lunii septembrie. Sorin Oprescu a fost suspendat, in 15 septembrie, din functia de Primar General al Bucurestiului. Prefectul Capitalei, Nicolae Petrovan, a emis un ordin in acest sens, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a mentinut arestul preventiv in acest caz.
Oprescu este acuzat de procurorii DNA ca ar fi aderat la un grup infractional din Primaria Capitalei ce primea bani din contractele acordate de institutie.
Procurorii spun ca edilul lua 10% din sumele din contracte si ca sambata in care a fost prins a incasat 25.000 de euro, parte a unei astfel de mite. La primar acasa, la mai multe persoane si firme si in trei institutii publice s-au facut perchezitii. Cativa angajati ai Primariei au fost audiati, iar sefii Centrului Cultural "Palatele Brancovenesti", directorul Directiei economice din Primaria Capitalei, Mircea Constantinescu, precum si fostul sofer al lui Sorin Oprescu au fost retinuti de DNA.