Pe aceeași temă
Fostul procuror Mircea Negulescu, căruia apropiații familiei Cosma îi spun „portocală”, a fost audiat azi la Parchetul General în calitate de martor.
Pe numele său au fost depuse mai multe plângeri penale de către fostul deputat PSD Vlad Cosma, care îl acuză de falsificarea mai multor probe din dosarul care îl vizează.
La ieșirea de la audiere, Mircea Negulescu s-a plâns plâns că a fost agresat de un cameraman de la RTV. Acesta s-a întors în instituție pentru a depune plângere împotriva jurnalistului care a fost și legitimat.
„Vreau să mă lăsați să merg. Nu dau niciun fel de declarație pentru că mă hărțuiți. Ați sărit pe mine, mă împiedicați. Nu vreau să dau declarații. Vreți să mă tâlhăriți, nu înțeleg", le-a spus procurorul ziariștilor care îl așteptau la ieșirea de la Parchet.
Fostul deputat Vald Cosma, care fusese și el citat azi, a amânat însă depoziția, invocând faptul că este obosit pentru că a participat cu o zi înainte la instanța supremă la ultimul termen de judecată în dosarul în care a fost condamnat în primă instanță, alături de tatăl său, la 5 ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupție.