FOTO EVACUAREA Muzeului Literaturii: COLECTIILE muzeului vor fi MUTATE într-un spatiu din incinta CASEI PRESEI unde vor fi DEPOZITATE. A inceput AMBALAREA cartilor

P.c. | 02.07.2014

Pe aceeași temă

Colectiile Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) vor fi mutate la etajul al doilea al Casei Presei din Bucureşti, intr-un spaţiu administrat de Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi. Angajatii muzeului au inceput impachetarea cartilor din depozitul de carte curenta a muzeului, deoarece acestea nu necesita o ambalare speciala, urmand ca apoi sa treaca la cartile de patrimoniu. Desi cartile incep sa fie impachetate, ele vor ramane pe loc deocamdata, deoarece nu se stie exact cand vor fi mutate, totul depinzand de fondurile pe care muzeul le-ar putea obtine pentru asta, fonduri care nu au fost aprobate inca de Primarie. Angajatii MNLR au declarat ca exista promisiuni ca muzeul ar putea primi un nou spatiu in vechiul sediu al Bibliotecii Nationale din zona Lipscani, dar muzeul va fi nevoit sa plateasca chirie si acolo, deoarece cladirea apartine Camerei de Comert.

 

Conform unui comunicat al primariei, dat acum cateva saptamani, se lucreaza la noul spatiu de depozitare din Casa Presei, unde se va zugravi, incercandu-se de asemenea obtinerea unui nou spatiu pentru muzeu.

 

"Primăria Municipiului Bucureşti se ocupă deja de igienizarea şi pregătirea spaţiului şi are în responsabilitate şi întreţinerea lui ulterioară, astfel încât valorile inestimabile ale Muzeului Naţional al Literaturii Române să fie păstrate în condiţii optime şi de maximă siguranţă. În perioada imediat următoare, vor fi făcute demersuri pentru identificarea unui imobil adecvat funcţionării Muzeului Naţional al Literaturii Române, pentru expunerea tezaurului literar, pe măsura prestigiului instituţiei de cultură", se arată în comunicatul citat.

 

CITITI SIS.O.S. Muzeul NaȚional al Literaturii Române!

 

In ciuda acestor asigurari, desi evacuarea actualului sediu al MNLR este iminenta, din cauza somatiei existente, noul spatiu din Casa Presei nu este pregatit pentru depozitarea colectiilor. O alta problema care se adauga acestei situatii este ca Muzeul risca sa raman in curand si fara curent electric.

 

In colectiile muzeului se afla obiecte de patrimoniu a caror ambalare si mutare trebuie facuta cu maxima atentie. Angajatii MNLR se ocupa acum de ambalarea fondului de carte curenta, ei declarand ca nu vor trece la ambalarea obiectelor de patrimoniu decat dupa ce primaria le va pune la dispozitie resursele necesare pentru protejarea acestor materiale in procesul de ambalare, de transport si de depozitare a cartilor. E nevoie de folii speciale, de containere speciale, sigilate, de cutii din lemn, de masini speciale de transport si de pregatirea corespunzatoare a spatiului in care urmeaza sa fie depozitate cartile.

 

In caz ca MNLR nu va primi aceste resurse, procesul de mutare va fi blocat, deoarece nimeni nu va risca sa distruga obiectele de patrimoniu existente in fondul Muzeului.

 

CITITI SIMUZEUL LITERATURII ROMANE: Primaria Capitalei a demarat toate PROCEDURILE LEGALE pentru ca muzeul sa nu fie EVACUAT

 

Conform declaratiilor muzeografului Marius Manea, reamenajarea spatiului de la Casa Presei este in sine o problema deoarece, conform normelor de conservare, cartile si obiectele vechi din colectiile de patrimoniu al muzeului nu ar trebui depozitate intr-un spatiu proaspat zugravit, deoarece pot fi distruse de umiditatea din aer. In plus, usile salii in care cartile vor fi depozitate nu sunt deocamdata securizate, nu au grilaj metalic iar geamurile trebuie schimbate deoarece nu pot fi inchise cum trebuie.

 

Consuela Cioboteanu, restaurator de carte veche, a afirmat ca, deoarece toate colectiile muzeului vor fi mutate intr-un spatiu de depozitare, muzeul ca atare nu va mai putea functiona. Asta va obliga muzeul sa recurga la expozitii temporare, in diferite spatii publice care vor putea sa le gazduiasca.

 

Dorli Blaga, care a donat Muzeului fondul de carte straina colectionat de Lucian Blaga in strainatate, in timpul carierei diplomatice, manuscrisele poetului, alaturi de alte obiecte care i-au apartinut, considera ca cel mai bun depozit pentru acestea ar fi Biblioteca Nationala, care are un sediu nou si spatiu suficient pentru a le primi. O alta posibila solutie pentru arhiva Blaga ar consta in mutarea lor la Biblioteca Centrala Universitara de la Cluj, deoarece aceasta este bine dotata pentru conservarea lor. Ea considera ca mai importanta decat gasirea unui spatiu de depozitare a colectiilor MNLR este problema conservarii obiectelor care vor fi mutate deoarece, fiind vorba de manuscrise si de obiecte vechi, exista un risc foarte mare ca ele sa fie distruse.

 

"Problema conservarii manuscriselor si a obiectelor vechi este foarte grava. Domnul George Gana care a scos editia critica mi-a spus ca manuscrisele incep deja sa se degradeze, scrisul a inceput sa se stearga, deoarece majoritatea erau scrise in creion si corectate cu cerneala. Cu timpul scrisul incepe sa dispara de la sine, hartia find un suport foarte prost."

 

Dincolo de implicarea Primariei in acest caz, Dorli Blaga considera ca ar fi necesara interventia ministrului Culturii.

 

 

Directorul MNLR, Ioan Cristescu, a declarat că într-o perioadă scurtă de timp spatiul muzeului va trebui eliberat. Acesta a precizat că o perioadă cuprinsă între şase luni şi un an de zile muzeul se va ocupa de păstrarea, conservarea şi restaurarea manuscriselor. "Mutarea (patrimoniului, n.r.) se va face cum scrie la carte. Există nişte proceduri care trebuie respectate şi conform legislaţiei muzeale, mutarea se va desfăşura cu tot ce înseamnă securitate, condiţii de transport, de depozitare. Mutarea va dura aproximativ două luni de zile", a explicat Cristescu.

 

Muzeul Literaturii Române din Bucureşti va fi evacuat, împreună cu întreaga sa arhivă de peste 300.000 de manuscrise, obiecte de patrimoniu şi cărţi vechi (unele mai vechi de 500 de ani), evaluate la peste 1 miliard de euro, dar a căror valoare istorică şi culturală este inestimabilă. Printre ele se afla manuscrise de Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Constantin Noica, Heliade Radulescu, Mihail Sadoveanu si Nichifor Crainic.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22