Pe aceeași temă
“Cristian Diaconescu este cel mai legitim candidat pentru functia de presedinte al Romaniei, a carui onestitate nu poate fi pusa sub semnul intrebarii”, a afirmat presedintele Traian Basescu, sambata. Seful statului participa la “Congresul Femeilor Populare” al Organizatiei de Femei a Partidului Miscarea Populara, in Sinaia, conform B1.ro.

(Sursa foto: Pagina de Facebook a presedintelui Basescu)
„Cristian Diaconescu este un bun cunoscător al politicii externe, nu poate fi o recomandare mai bună pentru a candida la funcția de președinte și în plus este un om a cărui onestitate nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Aveți cel mai legitim candidat pentru funcția de președinte, candidat care are în spate un partid încă destul de mic. Dar un partid mic poate să continue să crească și să dea un președinte mare”, a afirmat Traian Băsescu.
El a amintit de momentul în care a câștigat Primăria Capitalei, în anul 2.000, deși PDL avea în sondaje 4%.

„Îmi aduc aminte cât de mic era PDL în 2000, când eu am câștigat Primăria Capitalei. În sondaje avea 4%, dar eu am reușit să intru în turul doi la o centimă față de Chiriță. Am dovedit că un partid mic poate să obțină un rezultat mare dacă are candidatul potrivit. Cred că avem în Cristian Diaconescu candidatul potrivit pentru a deveni președinte. A pornit cu 2%, avea 7% acum două săptămâni, iar ieri am primit un sondaj în care avea 8,5%. Progresează, dar trebuie să-l punem și noi în valoare”, a mai spus Traian Băsescu.